sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    De la candele la stencil: tragedia aviatică de la Astra, între ipoteze și o anchetă în desfășurare

    de Raluca Medeleanu | 17 ianuarie 2026, 4:37 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Candelele au dispărut din dreptul gardului fostei fabrici Astra, iar fotografia cu Vlad Popescu nu mai este acolo. În schimb, în locul lor a apărut un stencil cu chipul lui. Un portret discret, alb-negru, trasat pe zid, care marchează o absență și o întrebare fără răspuns. Tânărul de 18 ani visa să devină pilot. A murit pe 9 august 2025, în tragicul accident aviatic ale cărui cauze sunt încă investigate.

    În acea dimineață, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în curtea fabricii Astra Vagoane (Greenbrier) din Arad. La bord se aflau pilotul Vlad Zgărdău, în vârstă de 48 de ani, și pasagerul său, Vlad Popescu. Ambii au decedat pe loc, aeronava fiind distrusă complet în urma impactului.

    incident aviatic Astra
    (pilotul Vlad Zgărdău)

    Vlad Popescu tragedie Astra(candelele și fotografia cu Vlad Popescu au fost înlocuite de un stencil)

    Potrivit raportului preliminar al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS), avionul de mici dimensiuni (modelul Zenair CH 601 XL) decolase de pe aerodromul Șiria și urma să aterizeze pe Aeroportul Internațional Arad. Avionul a fost monitorizat radar și a menținut legătura radio cu turnul de control până la ora 11:31.

    La acel moment, zbura la o altitudine de 365 de metri, cu o viteză de aproximativ 140 km/h, după care a dispărut de pe radar. Conform anchetatorilor, avionul a mai parcurs aproximativ 530–550 de metri, înainte de a lovi solul și de a exploda în incinta fabricii. Fragmente de plexiglas ale cupolei și obiecte din cabină au fost găsite pe o rază de circa 200 de metri, permițând reconstituirea traiectoriei finale.

    Ce se știe până acum și ce ipoteze sunt analizate de anchetatori

    Aeronava YR-5078 care s-a prăbușit în 9 august 2025

    Ancheta este în continuare în desfășurare, iar datele analizate până acum indică faptul că prăbușirea nu a fost cauzată de o eroare de pilotaj. Pilotul avea licență valabilă și drept legal de a transporta pasageri. De asemenea, trebuie menționat că martorii au relatat că au auzit un zgomot puternic, asemănător unei coliziuni, înainte de impact.

    Printre ipotezele analizate se află explozia cupolei de plexiglas, pe fondul unor avertizări anterioare ale producătorului privind riscul de desprindere în zbor, dar și posibilitatea unei coliziuni cu un obiect zburător, precum o pasăre de mari dimensiuni sau o dronă aflată ilegal în zonă.

    Surse apropiate anchetei susțin că rama cupolei a rămas fixată de fuselaj, iar plexiglasul s-ar fi desprins din aceasta, ceea ce întărește scenariul unei ciocniri în aer. În lipsa raportului de autopsie, care nu a fost încă făcut public, nu poate fi confirmată prezența unor corpuri străine în interiorul aeronavei sau în corpurile victimelor.

    Până la publicarea raportului final, adevărul rămâne suspendat. Iar stencilul de pe gardul fabricii Astra continuă să fie un semn tăcut al unei tragedii care încă își caută explicația.

    Citește și:

    Ultima fotografie și ultimul zbor din viața lui Vlad Zgărdău și Vlad Popescu… „Noi nu știm cum trăim fără tine”, scrie tatăl tânărului

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.