Când și unde vor mai fi întreruperi temporare de curent
E-Distribuție Banat anunță noi întreruperi temporare de curent în județul Arad. Ca de obicei, „programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice”, potrivit companiei.
„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora”, se anunță într-un comunicat E-Distribuție Banat.
Vor fi întreruperi de curent electric joi, 29 iunie, între orele 09:00 – 17:00, în extravilanul localității Ghioroc, și vineri, 30 iunie, în același interval orar, în orașul Lipova, pe str. Avram Iancu, Bugariu, Tudor Vladimirescu, Petru Rareș, Soimos Vale, Șoimos DN7. Vor fi afectate și S.C. ZOLY, Uzina de apă, zona de faleză și blocurile ANL.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)