Când nu se luptă cu focul, „dau viață”. Trei pompieri arădeni au fost „moașe” pentru un băiețel născut pe drumul spre spital





Salvatorii sunt salvatori la orice oră din zi și din noapte. Instinctele de eroi iese la suprafață ori de câte ori este nevoie.
Vorbim de această dată despre trei pompieri de la Garda de intervenție nr. 2 Chișineu Criș din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu.
Aceștia, fiind parte a unui echipaj SMURD, au avut duminică o zi grea, cu multe intervenții, unele dificile, dar și cu multe drumuri către Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Arad. Până spre miezul nopții, paramedicii au făcut câteva sute de kilometri.
Astfel, era trecut de miezul nopții, când echipajul a fost solicitat să preia o femeie gravidă, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Țipari. La prima vedere părea o misiune simplă, urmând ca echipajul s-o preia pe femeie și s-o transporte la Spitalul Matern. Odată ajunși la pacientă, aceștia au preluat-o și au pornit spre Arad.
Au apucat să se deplaseze aproximativ 500 de metri, când paramedicul care monitoriza pacienta, „cu un calm desăvârșit” – povestește unul dintre colegi, le-a spus colegilor să oprească, fiindcă femeia urmează să nască.
„Cheamă dispeceratul prin radio. Solicită o ambulanță în sprijin și coordonare de la medicul din dispecerat”, a spus paramedicul.
Din celălalt capăt al „firului” se aude o voce la fel de calmă: „Va veni o ambulanță de la Ineu în sprijin. Până atunci asistați nașterea”.
Și asta au făcut cei trei pompieri. Este vorba despre plt. adj. Sebastian Ciucur, plt. maj. Sergiu Faur și plt. maj. Florin Coroban. Respectând toate procedurile medicale „ca la carte”, cei trei au ajutat la aducerea pe lume a unui băiețel sănătos.
Ulterior, mama și copilul au fost predați pe drum către echipajul de ambulanță venit în sprijin de la Ineu, iar cei trei pompieri s-au întors la subunitatea lor, fericiți și uimiți de experiența prin de care au avut parte și care i-a trecut prin toată stările posibile. Cu siguranță nu vor uita prea curând intervenția de la Țipari.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)