Un camion înmatriculat în județul Arad s-a răsturnat în Dunăre. Șoferul a fost scos mort din apă de scafandri





Șoferul unui camion care a căzut în Dunăre de pe podul din zona localității Bahna, din județul Mehedinți, în noaptea de 3 spre 4 iunie, și-a pierdut viața.
Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din județul Arad, a fost scos decedat din apă de către scafandrii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți, care au intervenit imediat la fața locului. Automarfarul era încărcat cu cablaje electrice.
Șoferul a pierdut controlul volanului, iar autocamionul a rupt parapetul de protecție, după care a plonjat în Dunăre. Adâncimea apei în locul în care s-a produs accidentul este de 16-17 metri.
Lucrătorii de la Drumurile Naționale au intervenit pentru remedierea stricăciunilor produse și scoaterea autocamionului din Dunăre. „Pe pod nu se poate cala macaraua. Se va încerca o altă metodă de scoatere a autocamionului din apă“, a spus Cristi Tudor, reprezentantul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.
Zona în care s-a produs accidentul este cunoscută cu un risc ridicat de producere de evenimente rutiere.
sursa: Adevărul
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte