„Calvar” de cinci până la șase ore pentru automarfare la Frontierele Nădlac II şi Vărşand, la ieşirea din ţară
La Frontiera Nădlac II, la sensul de ieșire din țară, șoferii de automarfare sunt nevoiți să aștepte până la 300 minute (cinci ore), iar la Frontiera Vărșand aprox. 400 minute (peste șase ore), potrivit aplicației Trafic Online. Coada este provocată de restricțiile de circulație pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de transport marfă din perioada 13-15 martie.
Poliția de Frontieră anunță că a fost mărit numărul arterelor de control pentru automarfare pe sensul de ieşire din ţară, atât în P.T.F. Nădlac II (se lucrează pe 5 artere), cât şi în P.T.F. Vărşand (se lucrează pe 3 artere), P.T.F. Borş (se lucrează pe 3 artere) şi P.T.F. Borș II (se lucrează pe 3 artere).
La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile maghiare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere, însă numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară.
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea (de care aparțin și punctele de frontieră arădene) a contactat autorităţile de frontieră din Ungaria pentru dispunerea unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, care să vizeze suplimentarea personalului de către partea ungară, precum şi deschiderea unor artere suplimentare pentru verificarea automarfarelor.
De asemenea, pentru fluidizarea circulaţiei pe Autostrada A1 care face legătura cu P.T.F. Nădlac II a fost informat Biroul de Poliţie Rutieră Autostradă pentru a monitoriza traficul si a nu fi blocată circulaţia.
În primele ore ale zilei, de la ridicarea restricţiilor, poliţiştii de frontieră de la graniţa cu Ungaria au efectuat formalităţile specifice pentru 2.500 de automarfare, dintre care 2.000 au fost pe sensul de ieşire.
Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt. De exemplu, la Frontiera Nădlac (nu cea de pe autostradă), timpul de așteptare este de doar 80 minute pentru automarfare.
Comentariile portalului
Polutia locală e în subordinea primarului! Deci, ce face Fritz? Degeaba se irită usristii când le dpui că toți politrucii sunt la fel, avem exemplul concret.
Vreau sa știu dacă am contract de muncă activ
Lantul coruptiei este cam asa : Vine unul din zona "sa manance si gura lor o pizza" cauta un avocat/avocata "lustruitoare" de clante care ii face "intrarea" in birourile primariei (...)