luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cadou de Crăciun, dar nu prea: 224 de arădeni au fost amendați pentru nepurtarea măștii sau plimbările nocturne

    de Special Arad | 27 decembrie 2020, 10:29 AM | Știri Arad

    2

    În perioada 24-26 decembrie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

    În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 9.512 persoane, verificate 240 societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 72 de mijloace de transport în comun.

    Pentru abaterile constatate au fost aplicate 224 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 38.000 de lei, dintre care 8, în valoare de 2.500 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și celelalte pentru nepurtarea măștii de protecție.

    Conform H.G. 935/2020, reamintim că purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice.
    De asemenea, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu câteva excepții :
    – deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
    – deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
    – deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
    – deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

    Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
    Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
    Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. Aceasta poate fi descărcată de pe site-ul www.stirioficiale.ro .

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Există o regulă impusă, într-o situație specială! MAREA MAJORITATE o respectă, că le convine sau nu, dar se găsesc mereu câțiva dăștepți, „șmecherii” păcălici, … ăi de știu mai bine, cam în toate subiectele. Foarte bine! Au „păreri proprii” dar care sunt în conflict cu regula. În esență, nimeni nu îi condamnă pentru asta. Poliția și jandarmii nu-i amendează pentru părerile lor, ci doar pentru simplul fapt că încalcă o regulă simplă pe care „MAJORITATEA” o respectă. Așa funcționează un sistem democratic. Dar asta cu democrația este greu de înțeles printre frustrați.
        .
        În consecință, în a cui slujbă sunt poliția și jandarmii, dacă MAREA MAJORITATE respectă regula? Ei sunt arbitrii de pe terenul de fotbal care urmăresc ca „Regula” să fie respectată. Să emiți o judecată care să condamne „arbitrii” este extrem de cretin, la fel cu „taie capul mesagerului”. Drăgălașule, poporul respectă regula, doar că se găsesc unii de se „pișe contra vântului”, se cred deasupra legii, sau sunt extrem de puturoși și dezordonați, care cred mereu că ei „se descurcă” … cum o fac de obicei, fentând legea și regulile. Infracționalitatea este la cote alarmante, tocmai că există ăștia, suficienți de mulți de cred ca domnia ta, că pot face ce vor și când vor, fiindcă ei au o „părere proprie, diferită” … adică, cum vă place să vă eschivați, … voi „gândiți altfel” și vezi doamne, voi vă folosiți „inteligența sclipitoare”, în comparație cu majoritatea. No! Plătiți și mucles!

        +1 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.