Buna vestire: Domide, ultimul zeu al Aradului, trăiește. Sănătate multă, „Roșcovane”!

    Creștinătatea sărbătorește astăzi „Buna Vestire”. În fiecare an, la data de 25 martie, creștinii sărbătoresc momentul anunțării Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gavriil că va concepe și va deveni mama lui Iisus.

    În acest an, Buna Vestire o văd și dintr-o altă perspectivă, una care pentru câteva zeci de minute mi-a dat palpitații, m-a făcut să dau multe telefoane și să aștept cu sufletul la gură o veste bună. Aseară, după apus, pe Facebook circulau mai multe postări care anunțau moartea unei legende: Flavius Domide. „RIP Flavius Domide”, un mesaj care, pe moment, mi-a dat fiori…

    Nu știam ce se întâmplă, nu știam ce s-a întâmplat cu „Roșcovanul”, nu știam nimic și, mai mult, nu vedeam pe nimeni să fi publicat această informație extrem de tristă. L-am sunat pe unul dintre cei care au postat mesajul care anunța decesul fostului mare campion, l-am sunat pe Alexandru Meszar, apoi pe Dan Stupar sau Claudiu Drăgan, nu l-am ratat nici pe Radu Romanescu, iar în privat îmi scria fiica lui Vivi Vancea. Au fost minute tensionate, nimeni nu știa nimic. Apoi, lucrurile s-au liniștit. Cineva a dat de nora lui Flavius Domide care a infirmat tot ceea ce apărea pe rețelele de socializare: Flavius Domide trăiește!

    Am simțit o mare ușurare și apoi am căutat firul desfășurării. Căutam, precum la o epidemie, „pacientul zero”. Și l-am găsit… Pe grupul de Facebook „UTA Arad”, un suporter, Șoimul Cărășan, a postat un clip video intitulat „Aplauze pentru Flavius Domide”. Primii doi care au scris comentarii chiar au pus emoticoane cu un bărbat care aplaudă, apoi, alt treilea care a comentat la postare a schimbat totul: „Dumnezeu să-l ierte!”, scria acesta. După acest comentariu, toți cei care i-au urmat au scris tot felul de mesaje de condoleanțe care de care mai lacrimogene. Apoi au urmat postări referitoare la moartea lui Domide…

    Cine este Domide? Sunt chiar nesimțit să pun această întrebare într-un oraș ca Aradul, dar cum de multe ori uităm de valori, uităm de oamenii care ne-au marcat într-un fel sau altul existența, trebuie să spun în câteva rânduri cine este Flavius Domide.

    Domide este ultimul zeu al Aradului! Prima dată am auzit despre el de la tatăl meu. Erau povești despre marea echipă UTA care a eliminat „balaurul” Feyenoord, despre UTA care a cucerit în 69-70 două titluri de campioană, erau povești despre Mondialul din Mexic 70 și despre cel mai frumos fotbalist român de la acel turneu. Apoi s-a întâmplat să-l văd. Tot cu tata… Mergeam cu el pe strada Lucian Blaga ca să vedem un concurs de motocros pe strada Mărășești. Era prin anul 83, sau poate 84, iar dinspre strada Ilarie Chendi venea un om înalt, drept, roșcat deschis, iar tati mi-a spus foarte repezit: „Uite-l pe Domide!” Mi-am fixat privirea spre el, iar când a trecut m-am uitat în pământ. Îmi era rușine… Apoi am întors capul să-l vedem. Era precum un zeu. Dacă-l vedeai pe stradă te lăudai cu asta. A fost cel mai respectat, cel mai elegant și poate cel mai bun fotbalist pe care l-a avut Aradul de la Petschovski încoace. Iar pentru el chiar marele Petchovski a fost idolul, sau modelul…

    La un deceniu distanță după ce l-am văzut prima dată, imagine care mi-a rămas mereu întipărită în memorie, am avut onoarea de a fi antrenat de marele Flavius Domide, iar printre colegii de echipă, la Gloria Arad, îl aveam pe Gigi, fiul său. Dincolo de fotbalistul Flavius Domide, pe care nu l-am văzut în activitate, și dincolo de antrenorul Flavius Domide, am avut șansa să-l cunosc pe omul Domide. Elegant și cu un șarm demn de orice mare actor, omul Flavius Domide a avut mereu cuvintele la el și mereu găsea ceva să ne povestească încât să râdem tot grupul. Un om de echipă, Domide ne povestea precum un scriitor pasaje din cariera lui, întâmplări niciodată scrise, dar și aventuri din tinerețea lui glorioasă.

    În ultimii ani m-am întâlnit destul de rar cu el la meciurile echipei UTA, dar l-am întâlnit de câteva ori la meciurile nepotului său, tot Flavius, junior la clubul roș-alb.

    Mă bucur că exiști, nea Gigi! Mă bucur că trăiești, Flavius Domide!

    Sănătate multă, „Roșcovane”.

    Ce bună vestire…

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. O povestioară. Acum vreo 20 de ani întârziasem la un meci de-al Utei, cu vreo două-trei minute. Grăbindu-mă să-mi ocup locul, aud o voce care-mi spunea ironic: Hai, tinere, mai repede că nu vedem subtitrarea. Eu, cam cu cuvintele la mine, vorba ’ceea, „degrabă vărsătoriu de sânge nevinovatu”, dau să replic ceva mai din inimă. Ridic privirea: era nea Gigi Domine. Mi-am înghiţit cuvintele, am îngăimat un „Săru’mâna, nea Gigi” şi am tăcut apoi toată prima repriză.
      N-aveam cum să spun ceva: era Domide!!! De-aici, din colţul meu mic, îmi vine să spun din nou săru’mâna, împreună cu sănătate maximă.
      Da, Domide este un zeu!!!

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. Pe vremuri, juniorii jucau la 9, in deschiderea meciurilor de seniori de la 11. Strungul Cris avea meci in deplasare, la Motorul Arad, era prin 1994. După meci, m-am urcat in tribuna sa mănânc un sandwich. Ceilalți colegi plecaseră in oraș, așa era “tradiția” de fiecare data cand aveam etapa la Arad: cât timp jucau seniorii, pana se pleca înapoi spre Cris cu autobuzul, juniorii profitau de Arad (ca nu prea ajungeam de multe ori in vremurile acelea) si se plimbau prin centru, apoi obligatoriu mâncau o prăjitura la Libelula. La un moment dat, se aseaza lângă mine un om. Avea parul cret si cam roșcat. In timp ce eu îmi mâncam sandwich-ul, el mai comenta cu un fel de ironie placuta câte o faza sau vreun îndemn al antrenorilor (“I-auzi la Sida, lung de linie; bine ii înveți, Misi.” (Misi Sida, fostul jucător si antrenor al Strungului). Si tot așa, mai ziceam si eu câte ceva, încercam sa ii scuz, cred, pe colegii mai mari de la Cris. La finalul meciului, ne-am salutat si domnul a plecat. In autobuz, pe drumul spre Cris, unul din conducătorii Strungului îmi spune “Auzi, dar cum ai stat tu cu marele Domide in tribuna?”. Habar n-aveam ca era el, dar m-am simțit mândru cand mi-am dat seama, iar faptul ca am “jucat” /comentat un meci cu “marele Domide” imi rămâne in suflet.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.