Mii de participanți la Bucharest Pride 2023: „România educată, nu discriminată!”





Mii de oameni participă sâmbătă seara, în Capitală, la marşul Bucharest Pride 2023, eveniment al comunităţii LGBTQ+, informează Agerpres.ro.
Primii participanţi s-au adunat în Piaţa Victoriei începând de la 17:00, iar peste o oră câteva mii de oameni au pornit spre Centrul Capitalei, urmând să străbată pe jos traseul Calea Victoriei – Pod Naţiunile Unite – Bulevardul Naţiunile Unite până la Parcul Izvor, unde evenimentul se va încheia la ora 22,00, potrivit programului anunţat de organizatorul Asociaţia Accept.
Îmbrăcaţi viu colorat, cu pancarte, steaguri şi multe baloane, participanţii, inclusiv familii cu copii, au cântat şi dansat pe muzica artistei Rihanna – „Umbrella”, încercând să atragă atenţia locuitorilor, ieşiţi să-i vadă pe trotuare, aplaudând de la balcoane sau aflaţi prin restaurantele şi cafenele de pe Calea Victoriei.
Unii poartă şi pancarte şi bannere: „Fricile voastre = cenzură ca politică de stat”, „România Educată, nu Discriminată”, „Fără Legi Homofobe şi Transfobe în Parlament”, „Ne daţi Umilire, noi vă dăm Rezistenţă”, „LOVE HAS NO GENDER (iubirea nu are gen)”.
Evenimentul se desfăşoară fără incidente, în zonă fiind desfăşurat un puternic dispozitiv de securitate, format din poliţişti şi jandarmi.
Pe margine au fost şi oameni care au dezaprobat marşul.
Sursa: Agerpres.ro.
Comentariile portalului
Cât de prost să fii să nu înțelegi nici în ”al 9-lea” cea că rampele sunt ale primăriei și Retim joacă cum le cântă ei. Proiectul “ (...)
Cum masa sa opresti apa calda toata ziua??? Opriti-o noaptea mizeriilor. Sau nu vreti sa platiti spor de noapte muncitorilor???
Si-o merita. Sunt mega nesimtiti majoritatea motociclistilor. Frustrati hormonal. Sigur ne umezim tot cand ii vedem si auzim cum ambaleaza motoarele cu toba taiata.