Bogdane… Off, Bogdane… În clipa în care ți-am făcut fotografia de mai sus erai un campion. Nici nu contează la ce competiție, nici nu contează pe cine ai învins ca să ridici triumfător acel trofeu, pentru că această fotografie te-a definit în viață.

Te cunoșteam de când erai mic. Eu terminam liceul, tu abia ce-l începeai. Te „lipeai” mereu de noi, cei mai mari și nimic nu te putea împiedica să te și impui în acele cercuri. De când erai mic nu îți plăcea să pierzi. Timpul a trecut, dar tu ai rămas la fel. Te-ai făcut mare, ai ajuns un bărbat frumos, înalt și mereu impecabil îmbrăcat. Cămășile parcă erau croite pentru tine în saloanele de la Quark sau de la BMW, acolo unde ne vedeam din când în când. Mai des ne-am văzut pe terenurile de sport, fie la fotbal, unde de multe ori am jucat în aceleași culori, fie la tenis de câmp. Nu erai tu talentat precum Messi, dar voința ta de a învinge era mereu precum a lui Leonidas, eroul de la Termopile. Urai să pierzi…

Ne vedeam de multe ori la tenis, eu pe un teren, tu pe un altul. Noi, cei mulți, ne luam pe noi tricourile ce le găseam prin casă, dintre hainele „de casă”. Tu nu… Tu erai echipat mereu ca marii campioni, cu tricouri în care evolua și marele Federer. Loveai acele mingi galbene de parcă erai într-un turneul de Mare Șlem cu mize uriașe, iar la fiecare rateu urlai de de auzeau și cei din cartierul vecin. Am admirat asta la tine întotdeauna.

Astăzi a fost ultima ta zi pe acest pământ. Tu ai ales să fie așa. Nu am să te judec niciodată pentru că știu că viața nu ți-a dat mereu doar dulce, ți-a dat și multe lămâi. Ca să te judec trebuia să am și eu aceleași papile gustative ca și tine, să simt amarul pe care l-ai simțit, sau să îți port zilnic pantofii cu care ai călătorit prin această viață.

Sfârșitul ți l-ai ales tu, ai știut ce faci și unde faci. Ai ales în așa fel locul precum o făceai și pe terenurile de sport, un loc în care ai fost sigur că nu o să ratezi. Și chiar și în ultima ta clipă ai fost în centrul atenției, așa cum de cele mai multe ori erai de fiecare dată când ne vedeam la o masă la care participam mai mulți. Ne-ai șocat astăzi, Bogdane, dar niciunul dintre noi nu avem dreptul să te judecăm. Din secunda în care te-ai zdrobit de cimentul de lângă Hotel Continental, telefoanele sună într-una și povestim despre tine. Cumva ne și reproșăm că nu ți-am intuit gestul, că nu ți-am văzut suferința la nivelul la care era ea, dar cel mai mult, acum, regretăm că nu te vom mai vedea. Niciodată…

Bogdan Sime, vei rămâne pentru noi acel bărbat frumos, îmbrăcat mereu elegant și căruia nu-i plăcea să piardă. Țineai atât de mult să câștigi încât nici în ultimul tău meci cu viața nu ai vrut sub nicio formă să pierzi, ai vrut ca totul să fie așa cum vrei tu.

Somn lin, Bogdane, acolo unde te duci… Sper ca astăzi măcar sufletul tău să-și fi găsit alinarea…

PS: Bogdan Sime este tânărul de 40 (sau 41) de ani care a sărit în această după amiază de la etajul 11 al Hotelului Continental Arad…