Pompierii au intervenit la stingerea unui incendiu la etajul 3 al unui bloc de pe strada Avrig, în municipiul Arad





Comunicat ISU. În această dimineață, în jurul orei 06:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 3 al unui bloc din municipiul Arad, strada Avrig.
De îndată, la locul evenimentului au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru descarcerare.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul instalației electrice a centralei termice, propagat la două elemente de mobilier, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, cu degajări de fum.
Incendiul a fost localizat și lichidat prompt de către pompierii arădeni, limitând astfel pagubele materiale.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Proprietarii apartamentului, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de aproximativ 60 de ani, s-au autoevacuat în condiții de siguranță înainte ca forțele de intervenție să ajungă. De asemenea, alte 4 persoane din apartamentele învecinate s-au autoevacuat. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!