vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Biro. Gabor Biro. Omul, activitatea, viața unui mare campion (Foto)

    de Lucian Dănilă | 16 august 2018, 4:26 PM | Sport | Topic special

    1

    Nu l-am văzut niciodată jucând pe Gabor Biro. Ca fotbalist era Birău, Gavrilă Birău, dar arădenii îl știu ca Gabi Biro pe cel venit din secuime în anii 60 ca să joace pentru UTA. Și a jucat, dar cum a jucat… Toți cei care l-au văzut, și sunt încă destul de mulți, spun că era un fundaș de fier, un fotbalist atât de dârz încât adversarilor le era frică numai de ideea că trebuie să-l înfrunte.

    Sunt celebre poveștile cu Dumitru Marcu, fosta extremă a Craiovei, care alerga pe pista de zgură în încercarea de a-l evita pe Biro. L-am cunoscut în schimb pe antrenorul Gabor Biro, pe omul Gabi Biro. Este la fel de hotărât și dintr-o bucată precum era jucătorul.

    Gabi Biro a fost pe teren la cele mai mari succese din istoria clubului UTA. Cu el pe teren „Bătrâna Doamnă” a eliminat marele Feyenoord, tot cu el pe teren a câștigat două titluri de campioană a României în 1969 și 1970, iar în 1972 UTA era prima echipă românească care ajungea în primăvara europeană a Cupei UEFA unde a fost eliminată de Tottenham. Sâmbătă, de ziua sa a dat lovitura de deschidere la partida dintre UTA și SSC Farul, prima de pe noul „Motorul”, în aplauzele întregii audiențe prezente pe stadion.

    Marți, la Biblioteca Județeană, a fost lansată cartea care îi poartă numele: „Gabi Birău – povestea fundașului de fier”, scrisă de Ionel Costin și Radu Romanescu. Alături de cei doi autori și de eroul cărții au fost mulți apropiați ai fostului mare fotbalist, familia sa, dar și prietenii alături de care a dus greul: Flavius Domide, Viorel Sima, Gyuri Vaczi, dar și Codru Grădinariu, Viorel Vancea, Marius Grad, Mihai Jivan sau Dusan Radin.

    IMG 2105

    Cartea cuprinde povești nescrise până acum, povești despre viața și activitatea fostului mare campion al Aradului și al țării.

    „Vreau să le mulțumesc celor doi autori și domnului Vaczi, care a contribuit mult la realizarea cărții. Nu este un lucru mic să ai o carte despre viața și cariera ta, mă simt onorat că toți cei implicați au considerat că am ajuns la nivelul la care merit acest lucru. Este o realizare sufletească pentru mine, sunt fericit că au venit atâția oameni aici și le mulțumesc tuturor. Bineînțeles, trebuie să mulțumesc familiei, pentru că în viața unui sportiv familia joacă un rol extrem de important. Fără ei nu poți realiza nimic. În special, vreau să îi mulțumesc soției, care m-a ajutat enorm. Este foarte dificil să ai ca soț un sportiv, pentru că în fiecare sfârșit de săptămână e plecat și nu poate fi alături de familie, ocupându-se de creșterea și educarea copiilor.” (Gabor Biro)

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ați fost iubiți din suflet și azi vă respectăm pentru realizările voastre, de noi care încă mai facem pilea de gâscă doar la auzul numelor vostre cu rezonanță pentru trecutul fotbalistic al urbei. Mândrii am fost de voi! Azi am rămas cu poveștile frumoase de odinioară.
      La Mulți Ani și Multă Sănătate domnule Biro!!!

      Ce aminitiri vor avea tinerii de azi? … de povestit nepoților, de care vor putea să fie mândrii.
      #rezist? … în fața primăriei conduse de falcă.

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.