joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Billa” ai fost, „Market” te cheamă. Marea deschidere va fi în 29 iunie

    de Special Arad | 20 iunie 2017, 4:21 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Știri Arad. Billa a intrat în renovare capitală atât în Arad cât și în toată țara, căci lanțul de magazine a fost preluat de „Carrefour”, iar din data de 29 iunie se vor redeschide sub o nouă denumire: „Market”.

    În perioada 14-28 iunie, supermarketurile din Arad care au aparținut de Billa sunt închise pentru remodelare. Deși numele și aspectul general va fi complet nou, angajații rămân aceiași, ba chiar și opțiunea de card de fidelitate rămâne valabilă. Astfel, în 29 iunie, clienții Billa sunt așteptați în noile „Market” pentru a li se înlocui fostele carduri cu unele noi, tot „Card Plus”.

    Billa a avut în Arad patru magazine: cel mai vechi, în Zona 300 din cartierul Micălaca, un magazin în incinta Atrium Mall și unul în incinta Ziridava Shopping Center. Toate acestea vor deveni „Carrefour Market”. Cel de-al patrulea, în apropierea gării CFR din Aradul Nou, s-a și redeschis deja sub noul brand.

    Carrefour a anunţat, în decembrie 2015, că a semnat un acord cu grupul Rewe pentru achiziţia Billa România, cu o reţea de 86 de supermarketuri la nivel naţional. Odată cu preluarea magazinelor, grupul francez a preluat şi circa 3.000 angajaţii ai Billa, a precizat Carrefour.

    Carrefour a precizat că a ajuns, la finalul anului trecut, la o reţea de 298 de magazine în România, din care 32 de hipermarketuri, 213 supermarketuri şi 53 de magazine de proximitate. Astfel, reţeaua românească a retailerului francez a crescut în 2016 cu 3 hipermarketuri şi 103 supermarketuri.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.