Biletele la premiera lui Zoli Lovas, SOLD OUT





„Din cauza numărului mic de locuri pe care îl putem pune la dispoziția spectatorilor noștri (doar 30% din capacitatea sălii), biletele pentru cele două reprezentații ale spectacolului «One Wo(Man) Show» de sâmbătă, 8 mai și de duminică, 9 mai, de la ora 19:00, s-au epuizat rapid. Vă așteptăm cu drag în sălile de spectacol, la reprezentațiile următoare”, anunță Teatrul Clasic „Ioan Slavici”.
„One (Wo)Man Show” este structurat în patru părți distincte: istorii din studenție, morțile pe care le-a trăit pe scenă, rolurile în care și-a arătat trupul gol în fața publicului și travestiurile pe care le-a jucat de-a lungul timpului.
Spectacolul prezentat în premieră este cel cu care teatrul arădean deschide programul lunii mai, după o pauză de două luni din cauza scenariului roșu în municipiul Arad. De altfel, acesta era pregătit inițial pentru data de 7 martie, a fost însă anulat din cauza creșterii incidenței Covid-19.
• Vezi aici programul lunii mai la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”!
Comentariile portalului
Aveți dreptate din nou: așa ”jurnalism”, așa comentator. Doar așa, de liniștire: la noi jurnalismul nu este între ghilimele. Și ca să mai și ră (...)
Orice numai sa nu fie chelul prim ministru. Este diabolic și tolomac
"Iar faptul că manipulezi informații ciuntite și mai ai și curajul să vorbești despre realitatea falsificată te califică ceea ce ești de fapt: un troll aflat în (...)