Bilanțul anului trecut al salvamontiștilor de la SALVASPEO Arad
Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) şi Consiliul Naţional al Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe anul 2015, a celor 34 de structuri judeţene sau locale salvamont din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană din România, dintre care face parte și Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad, structuri ce au participat la un număr de 4.536 de acţiuni de salvare.
Un număr de 1.704 acţiuni s-au desfăşurat pe timp de vară, 2.832 de acţiuni au avut loc pe timp de iarnă, dintre acestea 2.271 de acţiuni în zonele de practicare a sporturilor de iarna, iar restul de 561 în afara domeniilor schiabile. În cele 4.536 de acţiuni au fost implicate 4.728 de persoane, dintre acestea, un număr de 1.611 persoane fiind predate pentru transport către unităţile medicale echipajelor de SMURD/Ambulanţă, iar 15 cazuri au fost predate echipajelor de transport aerian ale SMURD şi Inspectoratului General al Aviaţiei.
De asemenea, au fost realizate peste 38.700 de acţiuni specifice de asigurarea a asistenţei de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfăşurării unor evenimente sportive sau de alta natură în zona montană.
Din analiza datelor s-a constatat că acesta este primul an în care acţiunile pe timp de vară şi cele de iarna din zona alpină au ajuns la un număr aproape egal cu cel al celor de pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, acest lucru datorându-se revigorării turismului montan pedestru de vară, a schiului de tură, apariţia şi dezvoltarea de noi activităţi montane: cicloturism , mountainbike, enduro, rafting, canyoning, parapantă, precum şi apariţia de competiţii sportive şi de agrement de cross montan, schi offpiste, mountainbike, care devin din ce în ce mai populare şi reuşesc să adune sute de participanţi la start.
În anul 2015 la Dispeceratul Naţional Salvamont au fost primite şi redirecţionate către echipele salvamont din ţară un număr de 1.741 apeluri de urgenţă şi un număr de 8.723 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană. În cadrul celor 34 de structuri de salvare montană din România activează un număr de peste 800 de salvatori montani atestaţi, dintre care peste 250 sunt salvatori montani angajaţi.
România, prin Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.), este membră în cele două mari organisme internaţionale care reglementează pe plan mondial această activitate CISA-IKAR – Comitetul International de Salvare Alpină, respectiv F.I.P.S. – Federaţia Internaţională a Patrulelor de Schi.
Comentariile portalului
Pentru ca doamna avocat pretinde ca stie cunoaste cu ce se mananca arhitectura, dedic cateva randuri atat ei cat si Asociatiei: 1. Daca vorbim de tesut urban este simplu de observat (...)
Sa vedem in urmatoarele saptamani ce am pierdut. Sigur nimic.
Sala de dans la etaj? V-ati tampit? Asa era si in fabrica de masini???