miercuri, 9 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    „Belfast“, unul dintre câștigătorii galei Oscar 2022, la Cinema Arta

    de Special Arad | 1 noiembrie 2022, 2:02 PM | Cultură | Film

    0

    „Belfast“, cel mai nou film al lui Kenneth Branagh, care a câștigat anul acesta premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.

    Scris şi regizat de Kenneth Branagh, filmul „Belfast“ explorează copilăria unui băiat din anii 60 în Irlanda de Nord.

    Caitriona Balfe, Jamie Dornan, Judi Dench şi Ciarán Hinds formează distribuţia solidă a acestui film, care va putea fi văzut, vineri, 4 noiembrie 2022, de la ora 19:00, la Cinematograful „Arta“.

    Intrarea la film este liberă.

    Proiecțiile de filme de la Cinematograful Arta sunt realizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.

    „Belfast“ este un film născut direct din propria experiență a lui Branagh. Un băiețel de nouă ani trebuie ia calea maturității printr-o lume care s-a întors brusc cu susul în jos. Comunitatea sa stabilă și iubitoare și tot ceea ce credea că înțelege despre viață se schimbă pentru totdeauna, dar bucuria, râsetele, muzica și magia formativă a filmelor rămân.

    În spatele camerei se află mulți colaboratori obișnuiți ai lui Branagh, inclusiv designerul de producție Jim Clay, directorul de imagine Haris Zambarloukos, artistul de coafură și machiaj Wakana Yoshihara, editorul Úna Ní Dhonghaíle, designerul de costume Charlotte Walker și directorii de casting Lucy Bevan și Emily Brockman.

    Muzica e compusă de Van Morrison, legendarul star rock născut în Belfast.

    Premii:

    • Oscar 2022 pentru cel mai bun scenariu original – Kenneth Branagh și

    • 6 nominalizări la Premiile Oscar 2022

    • Globurile de Aur 2022 pentru cel mai bun scenariu – Kenneth Branagh și 5 nominalizări BAFTA 2022 – 6 nominalizări la festivalul de film canadian, „Belfast“ a fost recompensat cu premiul publicului.

    Sinopsis

    În vara lui 1969, Buddy, în vârstă de nouă ani, știe exact cine este și unde îi este locul. Face parte din clasa muncitoare din nordul Belfastului, e fericit, iubit și în siguranță. Lumea lui se desfășoară pe strada casei lui, în inima unei comunități care râde și rămâne împreună.

    Când familia ta extinsă locuiește pe aceeași stradă, este imposibil să te pierzi, pentru că toată lumea din Belfast cunoaște pe toată lumea. Și în fiecare minut liber, în întunericul cinematografelor și în fața televizorului, filmele americane și televiziunea americană sunt cele care îi călăuzesc viața și visele lui Buddy.

    Dar, pe măsură ce anii 1960 se termină, chiar dacă omul a ajuns pe Lună, zilele de arșiță din august transformă visele din copilărie ale lui Buddy într-un coșmar. Nemulțumirea socială explodează brusc pe strada lui Buddy și escaladează rapid. Mai întâi un atac mascat, apoi o revoltă și în cele din urmă, un conflict la nivel de oraș, cu religia aprinzând flăcările mai departe. Catolicii versus protestanții, vecini iubitori cu doar o bătaie de inimă în urmă, au început să fie dușmani de moarte acum.

    Buddy trebuie să înțeleagă haosul și isteria și acest nou peisaj de izolare, populat de eroi și răufăcători, zărit cândva doar pe ecranul cinematografului, dar care acum amenință să răstoarne tot ceea ce știe și iubește, în timp ce o luptă aprigă se desfășoară în propria sa curte.

    Mama lui se luptă să facă față, în timp ce tatăl lui lucrează în Anglia, încercând să facă destui bani pentru a întreține familia. Unitățile de civili guvernează, vieți nevinovate sunt amenințate. Buddy știe la ce să se aștepte de la eroii săi – a petrecut ore întregi în fața unor western-uri precum High Noon și The Man Who Shot Liberty Valance – dar poate fi tatăl său eroul de care are nevoie? Își va sacrifica mama trecutul pentru a proteja viitorul familiei? Cum pot fi ținuți în siguranță bunicii lui iubiți? Și cum poate să iubească fata visurilor sale?

    Răspunsurile se află în călătoria convingătoare, amuzantă, emoționantă și sfâșietoare a lui Buddy prin revolte, violență, bucuria și disperarea relațiilor de familie și agonia primei iubiri, toate însoțite de dansul, muzica și râsetele pe care numai irlandezii le pot aduna atunci când lumea se întoarce cu susul în jos.

    Pentru că ce altceva poate face Buddy? Aceasta este singura lui lume. Acesta este „Belfast”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.