Decizie BEC: USR nu are voie să facă campanie electorală pentru Nicușor Dan





Biroul Electoral Central (BEC) a decis, sâmbătă, 12 aprilie, eliminarea tuturor materialelor electorale ale USR după ce partidul și-a retras sprijinul pentru Elena Lasconi și a decis să îl susțină pe Nicușor Dan.
Biroul Electoral Central (BEC) arată sâmbătă, 12 aprilie, într-o decizie luată în ședință, că materialele electorale ale USR trebuie retrase, potrivit Antena 3 CNN.
Decizia BEC este fundamentată în baza prevederile regulamentului UE 2024/900, ale legii 334/2025 privind finanțarea campaniilor electorale și ale OUG 1/2025. Conform BEC, în campania electorală, partidele politice pot difuza materiale publicitare doar în favoarea propriilor candidați.
Prin urmare, un partid politic nu are dreptul să promoveze un candidat diferit de cel care și-a înscris candidatura cu susținerea partidului în cauză.
Interpretarea vizează inclusiv promovarea neplătită, dacă aceasta se face prin conturile oficiale ale formațiunii respective.
Anterior, Nicușor Dan, a spus că membrii USR vor putea să facă campanie „la fel ca ceilalți politicieni din partidele care-l susțin”, precum PMP și Forța Dreptei, REPER sau Drept. Diferența este că niciun alt partid nu are un candidat înscris în cursa prezidențială.
sursa: Adevărul
Citește și: Pola Zilei: Cu cine țineți, cu Pong sau cu Ping?
Comentariile portalului
Măcar de redacția ar avea prezența de spirit să ocolească elegant subiectul. Dar pe deasupra că exact cum și statisticile evidențiază - suntem mediocrii, mai și (...)
Povesti .de ce nu se da numele firmei????sau este doar pt propaganda globalistă??????
Două treimi sunt de acord cu reducerea personalului bugetar. Cealaltă treime sunt bugetarii. Lăsând gluma la o parte, din personalul bugetar fac parte și medicii. Avem excedent de (...)