Bebe Mitu: „Dacă dau gol cu UTA mă retrag!” Pâncota bate record după record… Negativ





Nicio echipă din istoria primelor două ligi ale României nu s-a făcut de rușine la modul în care a făcut-o, deja, Șoimii Pâncota în acest sezon. O echipă nomadă, aruncată de politicienii din Pâncota precum pe o măsea stricată, a ajuns să joace la Șiria. Adversara ei din ultima etapă, Unirea Tărlungeni, se află și ea cam în aceeași situația, părăsind județul Brașov pentru a juca „acasă” la Ștefănești, în Ilfov.
Pâncota a stabilit un record negativ pentru fotbalul european. După cinci etape, Șomii aveau golaveraj 0-52! Nici o echipă din primele trei ligi ale Europei nu a atins astfel de cifre, fie că vorbim despre Gibraltar, Luxemburg sau Insulele Feroe, acolo unde bucătarii își dau jos șorțurile în weekend pentru a-și trage pe ei tricourile numerotate, peste burțile pline de bere sau fripturi…
Surpriză, însă, sâmbătă dimineața! Bebe Mitu, jucătorul care a făcut istorie în tricoul echipei Dinamo Zagreb, care a trecut și pe la Panathinaikos, Rijeka, CFR Cluj sau UTA, a marcat cu o execuție superbă la o lovitură liberă!
Tocmai Dumitru „Bebe” Mitu, jucătorul care în 13 februarie a împlinit 41 de ani și încă îndeplinește și funcția de antrenor al acestei echipe… „Bebe” a marcat în același weekend în care Totti marcase la 39 de ani, 11 luni și două săptămâni pentru Roma într-un meci cu Sampdoria. Diferența de nivel este, însă, precum ai compara localitățile Șiria și Roma… Ca și cum ai compara Cetatea Șiriei și Collosseum-ul din Roma…
Pâncota a ajuns, de două săptămâni, pe mâna italianului Massone, cel care a ajutat la dispariția grupării Ceahlăul. Șoimii au o linie de clasament incredibilă: 6 înfrângeri în 6 meciuri și un golaveraj de 1-56!
Sâmbătă, Șoimii joacă pe „Motorul”, cu UTA, un meci care probabil va fi blocat și la pariuri, unul în care fanii echipei UTA nu își pun decât problema scorului.
Ne-am întâlnit cu Bebe Mitu azi dimineață. Era în trafic, la volanul unei ambulanțe. Discuția a fost scurtă:
– Felicitări Bebe pentru gol!
– Le-am dat și la ăștia…
– Ai grijă sâmbătă ce faci.
– Cu UTA? Dacă dau gol cu UTA mă retrag!, spune fosta vedetă de la Dinamo Zagreb, în glumă evident.
„Sincer, ceea ce îmi doresc de la acest campionat este să ne salvăm noi și să promoveze UTA!”, a încheiat Mitu.
Șoimii Pâncota – Unirea Târlungeni 1-4 (0-3)
Au marcat: Dumitru Mitu (48) / George Mihai (13), Epaminonda Nicu (26), Alin Pătraşcu (38) şi Sin (64)
Şoimii: Horvat – Stelitano, Dulap, Sarr, Tugulescu – Stoichiţoiu (89 Zaina), Copilescu – Andrei Pătraşcu (79 Sin), D. Mitu (71 Bogdan), Farcaş – Stavarache. Antrenor: Dumitru Mitu
Unirea: I. Popescu – Ciortan, Gab. Lazăr, E. Nicu (85 Nicolic), M. Alecsandru – Mbabi, Zaina – Tigoianu (49 Ivan), Alin Pătraşcu, G. Mihai – A. Mihai. Antrenor: Laurenţiu Tudor
Arbitru: Vladimir Andrei Nagy (Aiud); Asistenţi: Iulian Szekely şi Petrică Ionuţ Cîmpeanu (ambii din Cluj-Napoca).
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)