Beatrice Eliss a divulgat ce se ascunde „într-un suflet de femeie” | Foto
Frumoasa Beatrice Eliss este născută în Sevilla, dar la ora actuală locuiește la Arad și urmează studiile universitare la Universitatea Aurel Vlaicu, dorindu-și să devină asistent social, să își pună sufletul în sprijinul celorlalți, a oamenilor aflați în dificultate. Până atunci însă, a decis să-și pună sufletul pe foaie, lăsându-i pe cititori să descopere, prin intermediul poeziilor sale, ce se ascunde în inima sa.
„Într-un suflet de femeie” este titlul volumului de poezii cu care a debutat Beatrice în lumea lirică, ieri, 9 noiembrie. Lansarea de carte s-a desfășurat la Molly Malone, de la ștradul Neptun, un loc drag autoarei.
„Beatrice Eliss regăsește cu prisosință resurse pentru a intra pe poarta cea înaltă a poeziei; dispune de spirit analitic pentru a lansa mesaje cu suflet și de suflet, scrie cu meșteșug, știind să ornamenteze expresia poetică, să se înșurubeze în realitatea sufletului său și al altora, spre a distila o asemenea experiență în fulgurate meditații lirice. Beatrice are viitor liric pentru că știe multe din meșteșugul elaborării nui text viu, evitând excesul de metafore, de asocieri bizare de sensuri, de determinarea șocantă a motivației. La debut, Beatrice Eliss lasă cititorilor libertatea de imaginație în sondarea «unui suflet de femeie»”, scrie Anton Ilica pe coperta a IV-a a volumului de poezii, iar pentru toate aceste abilități ale tinerei poete, acesta i-a oferit, simbolic, la lansare trei trandafiri, fiecare de o altă culoare.
Mai jos, o „mostră” din volumul de poezii semnat de Beatrice și fotografii de la lansare.
Comentariile portalului
„Perfecțiunea este pe toate drumurile însă nu se poate afirma pentru că dă cu oiștea-n gard când trebuie să se exprime”. Am să vă trimit un desen (...)
Rareș Bogdan o invenție a lui Iohannis. Și desigur o ratare! Marele politician.. Nu ai ce să îi ceri... Păcălici zarzavagiu, un papagal frumos colorat cu Rolex (...)
Normal ca după alegeri să vadă lumea că "muncești!" De 40 de ani au aceeași tactică... Și noi picăm în plasa ca proștii! E mare putreziciune într-o (...)