Băutura l-a făcut să se creadă mai rapid ca polițiștii, însă s-a predat 4 kilometri mai târziu după ce a ajuns cu mașina în decor





Comunicat: La data de 6 octombrie 2020, polițiștii orașului Pâncota au depistat, în flagrant delict, în trafic, un bărbat de 28 de ani, din Seleuș în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vadimirescu, din localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor, fiind urmărit aproximativ 4 km, pe raza localității, acesta ieșind în decor cu autoturismul.
În urma testării cu aparatul alcooltest, a reieșit o îmbibație alcoolică de 1,02 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice. De asemenea, în urma verificărilor, s-a constatat că autoturismul este neînmatriculat, întrucât numerele provizorii sunt expirate.
Polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Arad, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!