sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    După ce a bătut o femeie și a fost arestat, Florin Vesa a contestat măsura preventivă | Video

    de Ioana Costaș | 18 iulie 2025, 4:49 PM | Știri Arad | Topic special

    2

    (foto: captură video IPJ Arad)

    Florin Daniel Vesa, în vârstă de 55 de ani, arestat în urmă cu o săptămână pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea și liniștii publice, după ce a bătut o femeie – pe o stradă din Vlaicu – a contestat măsura preventivă la Tribunalul Arad. Instanța a judecat astăzi contestația, hotărând să mențină măsura arestului preventiv.

    În 11 iulie, Judecătoria Arad a admis propunerea de arestare preventivă înaintată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, în ceea ce-l privește pe Florin Daniel Vesa, acesta fiind încarcerat pentru 30 de zile.

    „Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul Vesa Daniel Florin, împotriva încheierii penale din 11.07.2025, pronunţată de Judecătoria Arad în dosar, pe care o menţine. Obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat cu prezenta contestaţie. Definitivă. Pronunţată azi, 18.07.2025”, se arată în soluția pe scurt a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad.

    Bătaia pe care Florin Daniel Vesa i-ar fi aplicat-o femeii a avut loc în cursul lunii mai, victima având nevoie 25-30 de zile de îngrijiri medicale, după ce ar fi fost trasă de păr și lovită cu pumnul, în mod repetat, la nivelul feței și capului.

    „În esență, în sarcina inculpatului V.D.F. s-a reținut că, la data de 22.05.2025, în jurul orelor 22:00, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Arad, inculpatul a agresat fizic persoana vătămată V.A.A. prin lovirea acesteia cu pumnul în mod repetat la nivelui feței și capului și trăgând-o de păr, agresiune ce i-a cauzat persoanei vătămate leziuni traumatice ce au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Totodată aceste agresiuni au tulburat ordinea și liniștea publică.

    Prin ordonanța procurorului din data de 11.07.2025 s-a dispus punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale faţă de inculpatul V.D.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

    În data de 11.07.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luarea măsurii preventive a arestului preventiv față de inculpatul V. D. F. pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.07.2025 până în data de 09.08.2025 inclusiv”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

    Activitatea infracțională a fost documentată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

    Condamnat la închisoare cu suspendare în 2018

    În primăvara anului 2018, Florin Daniel Vesa a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru o perioadă de 3 ani și la plata a 10.000 de euro cu titlu de despăgubiri civile, după ce l-a bătut și înjunghiat pe cântărețul Ioan Dinescu, în incinta unui centru comercial din municipiul Arad, fapta având loc în 16 iulie 2017.

    Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus în octombrie 2017 trimiterea în judecată a lui Florin Daniel Vesa pentru tentativă de omor în stare de provocare, însă apărătorul acestuia a solicitat instanței să-i fie schimbată încadrarea juridică din tentativă de omor în stare de provocare în vătămare corporală în stare de provocare, cerere admisă de Tribunalul Arad.

    Potrivit procurorilor, „în dimineaţa zilei de 16.07.2017, în jurul orei 07.00-07.30, inițial în incinta mall-ului, inculpatul fiind provocat de persoana vătămată Dinescu Ioan, i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnul în regiunea feţei, iar apoi în parcarea mall-ului, succesiv provocării de către victimă, a lovit-o cu un cuţit în zona abdominală, cauzându-i o plagă penetrantă hemoragică, care necesită 55-60 zile de îngrijiri medicale cu punerea în primejdie a vieţii acesteia, fiind internată la Spitalul Clinic Judeţean Arad”.

    Citește și: Arădean de 55 de ani, reținut și ulterior arestat pentru lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.