duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Bătaia de la NOA – Trei Insule. Începe să se aștearnă tăcerea peste scandalul de la cheful de polițiști

    de Ioana Costaș | 6 februarie 2024, 2:27 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    2

    Bătaia de sâmbătă dimineața, de la restaurantul NOA de la Trei Insule, cea în care doi polițiști de la Biroul Autostrăzi au luat la palme și pumni un bărbat, a avut loc în cadrul unei petreceri private dată de un polițist de frontieră pentru a-și sărbători ziua de naștere, iar aproape jumătate dintre invitați ar fi fost cadre ale MAI. Scandalul ar fi pornit de la o femeie, spun surse. Cert este că bătaia – care a durat doar câteva minute – care a început în restaurant, a continuat și în parcarea acestuia.

    Cel care deține restaurantul nu a dorit să facă alte comentarii pe marginea subiectului, limitându-se la a spune că nu a avut niciodată astfel de cazuri în localul pe care îl deține. În comunicatul de presă remis ieri de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad s-a făcut referire, în afară de infracțiunea de lovire și alte violențe, și la distrugere – fiind vorba, cel mai probabil, de telefonul victimei care, potrivit PJ Arad, a fost deteriorat. Potrivit celui care deține restaurantul, în local nu au fost distrugeri importante în urma bătăii, fiind mai degrabă vorba despre un pahar spart sau de un scaun răsturnat.

    Nici purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad nu a dorit să dea declarație, în fapt a refuzat, îndrumând presa către procurorul care se ocupă de acest caz. Așa cum era de așteptat, și acesta a refuzat să ofere presei o declarație.

    Bătaia din parcarea localului de la Trei Insule a fost surprinsă de camerele de supraveghere, imaginile fiind ridicate de polițiști. Bătaia a fost sesizată prin numărul de urgență 112, la ora 04:35. Victima s-a deplasat la spital pentru a primi îngrijiri medicale, potrivit surselor noastre, aceasta suferind contuzii și excoriații.

    Contactat telefonic, bărbatul care a fost bătut de polițiști, inițial, a vrut să povestească de la ce a pornit totul, însă la un al doilea telefon a spus că nu are nimic de declarat, că a declarat tot ce a avut de declarat în fața procurorului și că este convins că se va face dreptate în cazul său.

    De asemenea, și șeful Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac a refuzat să ofere vreo declarație presei în legătură cu comportamentul subalternilor săi, îndrumându-ne spre purtătorul de cuvânt al IPJ Arad și spre IGPR pentru un punct de vedere.

    În ceea ce-i privește pe cei doi polițiști de la Biroul Autostrăzi, există voci care spun că aceștia nu erau doar sub influența alcoolului când a avut loc bătaia, ci și sub influența unor substanțe interzise. Nimeni nu confirmă informația și nici nu există vreo testare a acestora pentru depistarea unor asemenea substanțe. Cert este că în decursul ultimelor 6 luni, cei doi polițiști au fost testați – la serviciu – de trei ori pentru depistarea substanțelor interzise, rezultatele fiind negative de fiecare dată.

    Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au anunțat ieri că efectuează cercetări in rem – cu privire la faptă – pentru lovirea sau alte violențe și distrugere.

     

    Citește și: Doi polițiști de la Brigada Autostrăzi, implicați într-o bătaie la Trei Insule

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Daca cercetarea o face procuror din parchetul judecatoriei,solutia e ca si data.Nu s-a intamplat nimic,a fost o joaca,asa pentru dezmortire,iar cel batut de fapt nu a fost batut,ci a fost felicitat prieteneste,cu batai pe umar….Cat despre sunbstante interzise,sa fim seriosi,au fost luate probe de la cei implicati ? Deci,vedeti,nu s-a intamplat nimic,doar presa rauvoitoare raspandeste zvonuri pe tru a discredita merituoasa politie.

      +13 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.