Bătaie în zona UTA din cauza unei presupuse șicanări în trafic. Cinci bărbați au sărit pe celălalt șofer | Video
Comunicat. Este vorba despre un conflict petrecut în seara zilei de marți, în zona Pieței UTA din municipiul Arad, între un bărbat de 32 de ani și alți cinci bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 24 de ani, pe fondul unei presupuse șicanări în trafic. Aceștia se deplasau cu două autoturisme, un bărbat într-un autoturism și patru în celălalt, iar la un moment dat, s-au oprit într-o parcare din zona Pieței UTA unde, cei patru bărbați i-au cerut socoteală bărbatului aflat singur în autoturism. Mai mult aceștia i-ar fi aplicat și câteva lovituri cu pumnii la nivelul feței. În scurt timp, la fața locului și-a făcut apariția un al treilea autoturism condus de către un bărbat, care s-a implicat la rândul lui în scandal, în sprijinul celorlalți patru.
Jandarmii au ajuns de urgență în zona indicată unde i-au identificat pe autorii scandalului, încă în desfășurare, bărbații continuând să își aducă reciproc injurii și expresii jignitoare.
După aplanarea conflictului, toți cei implicați în eveniment au fost conduși la sediul Poliției în vederea luării măsurilor legale. Astfel, jandarmii au întocmit pe numele celor cinci bărbați, inițiatorii scandalului, actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, conform Codului Penal.
Actele de sesizare au fost predate organelor de Poliție în vederea continuării cercetărilor și stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul
sursă video: Jandarmeria Arad
Comentariile portalului
Hotararea aceasta este neconstitutionala, invit persoanele care vor suferi intr-adevar pe urma acesteia sa scrie avocatului poporului, presedintelui, primului ministru si mintrului de resort, poate poate s-o auzi acolo sus. (...)
Pe ăia cu asfaltul i-or scos de acolo. Dacă pe unii ii scot afară pe alții de ce nu? Parc cu topit de fer vechi.... Mai greu
Asta se intâplă cănd un amărăt de prezentator tv de mâna a doua ajunge la putere și e lingăul celor care lau pus acolo . (...)