Baschetul, tot mai aproape de „Stop joc!”. Președintele federației române nu crede că Liga Națională se va relua. FCC Baschet Arad ar încheia pe locul III





Horia Păun evită, de la începutul pandemiei de coronavirus, să propună anularea ori „înghețarea” campionatelor – așa cum a făcut voleiul – sau o dată de reluare a lor – precum în cazul handbalului. Președintele FR de Baschet şi-a exprimat, miercuri, opinia cu privire la protocolul impus de MTS şi Ministerul Sănătăţii privind reluarea activităților sportive.
„În condițiile acestea, există o posibilitate să repornim Liga Națională. Însă, e greu de crezut că putem face acest lucru atât timp cât înainte de cantonament jucătorii trebuie să stea în izolare. Condițiile sunt destul de stricte. Mă tem că în afară de fotbal și echipele olimpice, nimeni nu are infrastructura și puterea financiară de a relua competiția. Calendarul nostru și contractele din baschetul românesc la nivel de seniori sunt până la finalul lunii mai. Urmează să avem niște discuții cu reprezentanții cluburilor, să vedem ce și cum. Dar, la ultima întâlnire, marea majoritate și-a manifestat dorința de a încheia pentru că mulți dintre ei și-au trimis sportivii acasă. Deja suntem de două luni în izolare, mai sunt încă două săptămâni. E greu de presupus că vom putea reveni la forma inițială a sportivilor”, a declarat, pentru siteul de profil baschet.ro, Horia Păun.
Așadar, este foarte posibil ca ediția 2019-2020 a campionatelor naționale de baschet să fie anulată sau „înghețată”, în acest ultim caz fetele de la FCC Baschet Arad alegându-se cu medaliile de bronz.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)