sâmbãtã, 29 iunie, 2024

Special Arad Logo

    „Bărbați care salvează femei”, la Teatrul de Vară

    de Special Arad | 25 iunie 2024, 11:47 AM | Cultură

    0

    Spectacolul „Bărbați care salvează femei” se va juza la Teatrul de Vară Ethos miercuri, 26 iunie, de la ora 20:00.

    BĂRBAȚI CARE SALVEAZĂ FEMEI

    Distribuția: Ioana Barbu, Gabriel Hriţcu, Eduard Adam, Doina Antohi;

    Traducerea și adaptarea, colajul, și regia artistică: Doina Antohi.

    Sinopsis: Un spectacol după texte scurte de dramaturgi americani contemporani, „Bărbați care salvează femei” este primul „sezon” al unui serial teatral de piese scurte. Acest prim „sezon” aduce în prim-plan, în manieră comică, dinamica dintre cele două sexe, prin prisma definițiilor diverse pe care le presupun și conțin atât masculinitatea, cât și feminitatea. Mitul (sau stereotipul) cavalerului pe cal alb este susținut sau demontat, privit în oglindă sau răsturnat. Au nevoie femeile să fie salvate? Dar bărbații? Salvați de ce anume? Și de către cine? Poate să ne salveze altcineva decât noi înșine, indiferent de sexul cu care ne identificăm (sau nu)? Există salvatori, supereroi, și oameni care așteaptă apariția lor salutară? Spectacolul se joacă, mai degrabă, cu aceste întrebări, fără a-și propune să le răspundă.

    Preț bilet: 8 lei / spectacol (adulți) și 2 lei / spectacol (elevi, studenți).

    Biletele pot fi achiziționate de la Teatrul de Vară (str. Gh. Barițiu nr. 16).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.