Bărbat, prins la volan cu permis de conducere fals
Polițiștii rutieri au depistat ieri în trafic, doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere.
La data de 2 octombrie a.c., polițiștii orașului Ineu au depistat un bărbat de 37 ani din Buteni, care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. În fapt, la momentul depistării și opririi sale în trafic, bărbatul ar fi prezentat polițiștilor un permis emis de autoritățile engleze însă în urma verificării lui s-a constatat că acesta ar fi fals.
Bărbatul este cercetat pentru conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
A mai fost depistat de polițiștii din Craiva, un bărbat de 56 de ani, în timp ce conducea sub influența alcoolului un autoturism cu numerele de înmatriculare provizorii cu valabilitatea expirată si având permisul anulat. Fiind supus testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,64 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autoturism neînmatriculat și conducere sub influența alcoolului.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)