Bărbat izbit pe o trecere de pietoni din Grădiște. Acesta a ajuns inconștient la Spital (FOTO)

Știri Arad. Un pieton a fost accidentat grav la ieșirea din cartierul Grădiște, chiar în timp ce traversa printr-un loc regulamentar.
Astfel, conducătorul unui autoturism marca Opel Combo, înmatriculat în județul Arad, care circula pe strada Petru Rareș, dinspre Pasajul Grădiște spre ieșirea către Oradea, în apropierea stației peco MOL, surprinde și accidentează un bărbat care se afla în traversare pe trecerea de pietoni, trecere prevăzută cu indicatoare și marcaj. În urma impactului, pietonul a fost târât efectiv aproximativ 5 metri, ajungând pe trotuarul aflat în afara părții carosabile.
La fața locului a sosit de urgență un echipaj SMURD, acesta preluând victima, aflată în stare de inconștiență, și transportând-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Arad.
Poliția efectuează cercetări cu privire la modul în care s-a produs accest accident de circulație.
Comentariile portalului
DECI AVEM ACEIAS SOARTA CA DUPA PLECAREA LUI BARA DE LA UTA ; CAND CHIRILA A LUAT UTA DUPA CARE CATANTARITI 4000000 MILIOANE EURO DATORIE ACELAS LUCRU SI ACUM ; DESFINTAREA SI PESTE (...)
@parere: pentru a preveni asemenea tragedii sau cel puțin pentru a reduce Nr lor este nevoie de poliție și radare pe străzi.
Care a fost dinamica accidentului,directia de deplasare si viteza aproximativa a celor implicati in accident,daca avea echipament de protectie.Poate asta ar fi trebuit sa contina stirea,pentru (...)