Bărbat din Horia aflat sub influența alcoolului, accident cu mopedul





Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din localitatea Horia, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mopedul. Incidentul a avut loc luni, 1 iulie, pe DJ 709 spre Șiria. După ce a ajuns la unitatea medicală, mopedistul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o îmbibație alcoolică de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au mai constatat că bărbatul nu deține permis de conducere.
„La data de 1 iulie, un bărbat de 30 de ani din localitatea Horia, a fost implicat într-un eveniment rutier. Din cercetări, polițiștii Serviciului Rutier au stabilit următoarele: în jurul orei 12:45, bărbatul de deplasa cu un moped, pe DJ 709, spre Șiria. Acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se, în urma impactului fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din verificări a reieșit că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Testarea cu aparatele din dotare au indicat că bărbatul nu era sub efectul substanelor psihoactive, dar avea o îmbibație alcoolică de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii s-a dispus recoltarea de probe biologice, cel în cauză fiind cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere”, a transmis IPJ Arad.
Citește și: Trafic îngreunat pe DN7, în Nicolae Bălcescu, din cauza unui vehicul agabaritic
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)