Bărbat de 29 de ani, reținut după ce în ultimele luni a furat bunuri din 13 mașini
Comunicat În cursul dimineții de 19 mai a.c., polițiștii Secției 1 Rurală Arad au depistat în flagrant delict un bărbat de 29 de ani, din municipiul Arad, în timp ce sustrăgea suma de 890 de lei și mai multe bunuri, din autoturisme parcate pe raza comunei Fântânele.
Din cercetări, a reieșit faptul că în perioada noiembrie 2020 – 19 mai 2021, bărbatul ar fi săvârșit 13 furturi din autoturisme neasigurate parcate în fața sau în curtea imobilelor din localitățile Vladimirescu, Livada, Fântânele cauzând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, acesta fiind reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările în vederea probării întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale.
UPDATE
Urmare a prezentării bărbatului în fața magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, aceștia au admis propunerea luării unei măsuri preventive, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)