duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Bărbat plasat în arest la domiciliu după ce încălcat în mod repetat ordinul de protecție

    de Ioana Costaș | 16 decembrie 2025, 1:31 PM | Știri Arad

    0

    Un bărbat din județul Arad a fost plasat în arest la domiciliu după ce a încălcat în mod repetat ordinul de protecție emis împotriva sa, apropiindu-se de fosta concubină și contactând-o, în ciuda interdicțiilor legale, brățara electronică de monitorizare pe care o purta declanșând mai multe alerte. De asemenea, bărbatul este cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție.

    Polițiștii din cadrul IPJ Arad – Secția 2 Poliție Rurală s-au sesizat din oficiu, în 12 decembrie, după ce sistemul de monitorizare electronică a indicat apropierea neautorizată a bărbatului de persoana protejată – fosta sa concubină – iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție.

    În fapt, prima abatere a avut loc în 25 august, când bărbatul s-a apropiat la mai puțin de 200 de metri de locuința femeii, încălcând ordinul de protecție provizoriu, deși era supravegheat electronic.

    Ulterior, la 18 octombrie 2025, acesta a ignorat din nou măsurile impuse de instanță și a contactat-o pe fosta sa concubină printr-un mesaj audio transmis pe WhatsApp, fapt care i-a provocat acesteia o stare de temere.

    Cea mai recentă încălcare a fost înregistrată în seara de 12 decembrie, când sistemul SIME a emis mai multe alerte de apropiere la mai puțin de 200 de metri de victimă, în intervalele 23:19, 23:25–23:31 și 23:41–23:43, în timp ce femeia se deplasa de la locul de muncă spre domiciliu.

    În urma faptelor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a solicitat arestarea la domiciliu a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți admițând propunerea.

    Dosar penal și arest la domiciliu

    Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a transmis că: „În data de 12.12.2025, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Arad-Secţia 2 Poliţie Rurală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul F.E., faţă de care în cursul lunii august 2025 a fost emis un ordin de protecţie în beneficiul fostei sale concubine, a încălcat ordinul de protecţie prin aceea că s-a apropiat, de mai multe ori, la o distanţă mai mică de 200 metri de persoana vătămată şi a contactat-o pe aceasta, cu toate că avea obligaţia de a nu lua legătura cu persoana vătămată prin nicio cale.

    Ca urmare a sesizării formulate, în data de 12.12.2025 s-a constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcarea ordinului de protecţie. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, în data de 25.08.2025, în jurul orelor 11:23, inculpatul a încălcat dispozițiile ordinul de protecţie provizoriu valabil emis și confirmat de procuror, prin aceea că, având montat un dispozitiv de monitorizare electronic, a încălcat interdicția de a se apropia la mai puţin de 200 metri de locuința victimei din județul Arad.

    Ulterior, în data de 18.10.2025, în jurul orelor 15:30, a rezultat că inculpatul a încălcat obligația impusă prin ordinului de protecție emis ca urmare a sentinței pronunțate de Judecătoria Arad, constând în ,,interzicerea oricărui contact inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod cu reclamanta”, prin aceea că i-a transmis persoanei vătămate un mesaj audio prin aplicația WhatsApp, de natură a cauza acesteia o stare de temere.

    Inculpatul a persistat în conduita infracțională, iar în data de 12.12.2025, în jurul orelor 23:19, a încălcat obligația impusă prin ordinul de protecție emis ca urmare a sentinței pronunțate de Judecătoria Arad, constând în ,,obligatia de a nu se apropia la mai puţin de 200 metri de victimă”, prin aceea că inculpatul s-a apropiat de persoana vătămată, în jurul orelor 23:19, fiind declanșată o alerta SIME în timp ce aceasta se deplasa de la locul de munca înspre domiciliu. La aceeași dată, au mai fost declanșate alerte de apropiere la mai puțin de 200 metri de victimă, în intervalul orar 23:25-23:31 și în intervalul orar 23:41-23:43.

    În data de 13.12.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul F.E., propunerea fiind admisă, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare la domiciliu pentru 30 de zile”.

    Citește și: Muzicant din Vinga, reținut pentru înșelăciune cu file cec fără acoperire. Prejudiciu de 50.000 de lei | Video

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.