luni, 24 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Avocatnet.ro: Garanția SGR este valabilă și pentru sticlele care nu mai au dopul atașat

    de - | 16 iunie 2024, 11:33 AM | Naţional | Specialiștii | Topic special

    1

    Consumatorii vor putea returna ambalaje de plastic fără dop sau capac atașat și după 3 iulie, a anunțat RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), notează avocatnet.ro

    În urmă cu trei ani, OUG 6/2021 ralia legislația autohtonă la cea unională în ceea ce privește reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului. Astfel, principiile europene stipulate de Directiva (UE) 2019/904, referitoare la promovarea tranziției către o economie circulară în întreaga Uniune Europeană (UE) prin introducerea etapizată a unei combinații de măsuri a început să producă efecte și în România.

    Unul dintre acestea, deseori contestat de consumatori, este acela al ”legării” capacelor din plastic de recipienții de tip PET.

    Astfel, ordonanța citată prevede că ”începând cu 3 iulie 2024 produsele din plastic de unică folosință (…), ale căror dopuri și capace sunt din plastic, pot fi introduse pe piață numai dacă dopurile și capacele rămân atașate de recipiente în timpul etapei de utilizare preconizată a produselor”.

    Recipientele care trebuie să respecte această cerință sunt cele ”pentru băuturi cu o capacitate de până la 3 litri, și anume recipientele utilizate pentru a conține lichide, cum ar fi sticlele pentru băuturi, inclusiv dopurile și capacele acestora, și ambalajele de băuturi compozite, inclusiv dopurile și capacele acestora”.

    Una dintre interpretările date acestor prevederi a fost aceea că predarea ambalajelor de tip SGR (Sistem garantare-returnare) nu va mai fi posibilă începând cu data de 3 iulie pentru ambalajele care nu mai au dopul atașat, iar consumatorii nu vor putea recupera garanția aferentă.

    Conform unui comunicat de presa remis agenției Agerpress, administratorul SGR a ținut să precizeze faptul că cei interesați vor putea returna ambalaje de plastic fără dop/capac și după această dată, atât la automate (RVM), cât și la centrele ori magazinele unde predarea recipienților se face manual:

    Directiva UE privind plasticul de unică folosinţă, transpusă în legislaţia din România prin Ordonanţa de Guvern nr. 6/2021, care prevede data de 3 iulie 2024 ca termen de la care se introduc pe piaţă doar tipuri de recipiente de băuturi care respectă cerinţa de a avea dopurile şi capacele ataşate în timpul etapei de utilizare, nu aduce modificări în modul de returnare a ambalajelor de către consumatori în cadrul SGR.

    Din punct de vedere tehnic, aparatele RVM pentru colectare automată sunt setate pentru a recunoaşte şi a accepta recipiente cu sau fără dop. În ceea ce priveşte colectarea manuală, criteriile de acceptare rămân aceleaşi. RetuRO le reaminteşte consumatorilor că recipientele returnate nu trebuie să fie deformate, să aibă codul de bare şi simbolul ‘Ambalaj cu Garanţie’ vizibile pe ambalaj şi să fie golite de conţinut„, se precizează în comunicat.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Profit de ocazie ca „să-mi pun cenușă-n cap”: – când greșesc, nu mi-e frică s-o recunosc!
      .
      Nici prin cap nu mi-a trecut ce un impact uriaș ÎN FAVOAREA MEDIULUI, va avea această inițiativă SGR, chiar dacă la început am considerat-o doar o prostie care să mai „mulgă” cumpărătorului niște bănuți…
      Nu m-am așteptat câți oameni vor umbla „cu limba scoasă” (și nu o spun peiorativ !) ca să le recupereze ambalajele.
      Chiar mă bucur mult când văd „munții” de ambalaje deja recuperate, în saci uriași, la magazine, și mă gândesc că până acum, o bună parte ajungeau în natură.
      N-am să uit că de fiecare dată când treceam pe Valea Oltului, pe lacurile de acumulare erau veșnic „insule plutitoare de PETuri”, dar acum tot mai rar văd…
      .
      Felicitări pt inițiativă și , cu câteva mici ajustări, chiar a ieșit OK ! 👍

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.