vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Avocata Denisa Dușescu a câștigat bătălia cu Consiliul Județean Arad! După doi ani, CJ Arad e bun de plată

    de Special Arad | 30 septembrie 2019, 8:24 AM | Știri Arad

    0

    O avocată din Oradea care, în drum spre Arad, şi-a avariat maşina  într-o groapă pe DN 79, la intrarea în localitatea arădeană Chişlaca, spărgându-şi parbrizul, capacul de la roată şi îndoindu-şi janta, a dat în judecată Consiliul judeţean Arad.

    Instituţia a fost obligată de judecători să-i plătească toate reparaţiile la maşină, hotărârea instanţelor fiind definitivă.

    Incidentul rutier s-a petrecut în seara de 22 martie 2017. Avocata Denisa Duşescu mergea spre Arad, unde urma să-şi reprezinte a doua zi dimineaţa un client în faţa unei instanţe. La intrarea în localitatea Chişlaca, însă, tânăra a intrat cu maşina într-o groapă uriaşă, lată cât şoseaua, spărgându-şi parbrizul, capacul de la roată şi îndoindu-şi janta.

    Orădeanca şi-a dus maşina într-un service, unde i-au evaluat paguba, stabilind că a fost provocată „în urma unui şoc dinamic. Maşina a intrat într-o groapă”, se arată în actul de constatare. Ca urmare în luna iunie 2017, ea a deschis proces împotriva Consiliului Judeţean Arad şi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), scrie adevarul.ro.

    Procesul a fost început la Judecătoria Oradea, avocata invocând Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2002 care, la articolele 5 şi 6, stipulează că „în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum şi a obstacolelor sau a lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, răspunde după caz, contravenţional, civil sau penal, în condiţiile legii”.

    În acest caz, după cum au comunicat însă reprezentanţii CNADNR, DJ 792A pe care se află porţiunea de drum pe care a avut loc incidentul rutier soldat cu avarierea autoturismului este în proprietatea judeţului Arad şi în administrarea Consiliului Judeţean Arad, scrie Adevărul.

    Astfel, procesul a continuat doar împotriva CJ Arad, atât Judecătoria Oradea, cât şi Tribunalul Bihor, iar în final şi la Curtea de Apel Oradea, dând câştig de cauză şoferiţei.

    Potrivit deciziţiei Curţii de Apel Oradea, pronunţată în această toamnă, pe 17 septembrie, instanţa a considerat că „persoana responsabilă pentru cauzarea prejudiciului este administratorul drumului, întrucât acesta nu a luat măsurile necesare pentru repararea carosabilului  preîntâmpinarea apariţiei unor astfel de evenimente”.

    chislaca

    Judecătorii au respins apărările juriştilor CJ Arad care au încercat să arunce vina pe avocată, susţinând că aceasta nu ar fi lovit maşina dacă ar fi condus-o „cu viteză adaptată la condiţiile de drum”.

    „Contrar susţinerilor apelantei nu s-a dovedit culpa conducătorului auto în producerea incidentului rutier. Totodată, este adevărat că există obligaţia conducătorului auto de a adapta viteza la condiţiile de drum, dar nu trebuie pierdute din vedere nici dispoziţiile ce prevăd răspunderea administratorului drumului public în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării necorespunzătoare a drumului public”, se precizează în soluţie.

    Potrivit soluţiei, Consiliul Judeţean Arad e obligat să plătească toate reparaţiile maşinii – 2.476,02 lei,  contravaloarea parbrizului înlocuit în urma evenimentului rutier, suma de 783,86 lei – costuri de reparaţie a jantei şi anvelopei avariate – dar şi dobânda legală la sumele menţionate, de la data la care orădeanca a plătit factura la service,  19 mai 2017, până la plata integrală a debitului.

    La scurt timp după declanşarea procesului cu orădeancă, CJ Arad a reparat şi şoseaua din Chişlaca, astupând groapa în care avocata şi-a distrus maşina.

    Citește mai multe detalii cu click AICI

    Foto: adevarul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.