Avertizare meteo: Ploi în județul Arad, ninsoare și vânt puternic în alte regiuni ale țării





Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteorologică de ploi, valabilă în intervalul 2 ianuarie, ora 10:00 – 4 ianuarie, ora 10:00 care va afecta o parte a județului Arad, în timp ce în alte regiuni din țară se vor semnala ninsori și vânt puternic fiind emise două coduri galben și un cod portocaliu de vreme rea.
Astfel, potrivit ANM, în intervalul menționat „vor fi precipitații, din noaptea de joi spre vineri (2 spre 3 ianuarie) și până vineri seară, în vestul, nordul și centrul țării, apoi în regiunile sudice. În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor predomina ploile, în Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei precipitațiile vor fi mixte, iar la munte vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă (în general de 10…20 cm). Izolat vor fi depuneri de polei. Se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat de peste 20 l/mp”.
Pentru perioada 2 ianuarie, ora 10:00 – 3 ianuarie, ora 12:00, meteorologii au emis un cod galben pentru zona Carpaților Orientali, Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali. Aici „vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 60…90 km/h. Va fi viscol, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 100 de metri. În prima parte a zilei de vineri (3 ianuarie) vor fi intensificări ale vântului și viscol, cu rafale de 60…80 km/h și în restul Carpaților Meridionali, în special la altitudini mari.
De asemenea, a fost emis și un cod portocaliu: „În intervalul 2 ianuarie, ora 22:00 – 3 ianuarie, ora 10:00, la altitudini de peste 1700 de metri în Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte redusă, sub 50 de metri.
Un alt cod galben a fost emis pentru perioada 2 ianuarie, ora 12:00 – 3 ianuarie, ora 03:00 pentru zona joasă a județelor Bihor, Suceava și Neamț unde „local și temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 50…60 km/h”.
Citește și: Se circulă în condiții de ceață pe multe drumuri din Arad, dar și în alte 17 județe
Comentariile portalului
Câţi dintre cei ce vând la piaţă marfă românească sunt producători cu certificat ? Ei nu tot de la an-gros le cumpără şi apoi ni le (...)
... ca pe unii oameni nu-i poti convinge de justetea agumentelor tale oricat de logic ai incerca sa fii; altii sunt convinsi deja si nu trebuie sa le mai demonstrezi ca (...)
Chiar nu are nimeni curaj sa spună nimic? Sau va e frica? Sau atâta importanta are violul asupra unui minor?