Avertizare MAE: „Luni, Italia este afectată de o grevă generală”
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află sau urmează să ajungă în Italia. Luni, statul italian va fi afectat de o grevă generală.
Ministerul Afacerilor Externe din România informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, luni, mai multe organizații sindicale vor organiza o grevă generală. Protestul va ține 24 de ore și va afecta serviciile publice și private din domeniul transporturilor, activitatea mai multor instituții publice, școli și administrația de stat.
„Sunt preconizate perturbări la nivelul transportului feroviar, aerian, maritim și al transportului local. În ceea ce privește transportul regional și local, sunt asigurate serviciile esențiale între orele 07:00-10:00, respectiv 18:00-21:00. De asemenea, în principalele orașe italiene sunt anunțate manifestații”, anunță MAE.
Pentru mai multe informații cu privire la serviciile afectate de greva generală, cetățenii români sunt rugați să consulte site-urile Ministerului italian al Infrastructurii și Transporturilor, ale administrațiilor publice implicate și ale companiilor de transport cu care intenționează să se deplaseze.
Cetățenii români pot solicita și asistență consulară, precizează MAE.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)