Un autoturism a ajuns în afara părții carosabile, în sensul giratoriu de la ieșirea din Arad spre Timișoara
Un autoturism în care se aflau două persoane a ajuns în afara părții carosabile, luni dimineața, în sensul giratoriu de la ieșirea din municipiul Arad spre Timișoara, împrejurările în care a avut loc incidentul rutier fiind în curs de stabilire.
Potrivit primelor informații, cele două persoane aflate în autovehicul sunt conștiente, cooperante și neîncarcerate, la fața locului sosind un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, pompierii acționând pentru decuplarea bornei autoturismului.
Cadrele medicale ale SAJ Arad le-au evaluat pe cele două persoane, și, conform informațiilor, acestea au refuzat să fie transportate la spital.
Citește și: S-a dat peste cap în fața Poliției. Accident la Păuliș


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)