Ultima verigă lipsă a Autostrăzii Vestului prinde contur. 800 de muncitori lucrează la tunelurile de la Margina – Holdea, cu termen de finalizare 2026
Constructorii ultimului tronson nefinalizat al Autostrăzii Vestului au accelerat ritmul lucrărilor pentru a respecta termenul de finalizare stabilit pentru 2026, scrie adevărul.ro. Este vorba despre segmentul Margina – Holdea al Autostrada A1 (Lugoj – Deva), considerat unul dintre cele mai dificile loturi de infrastructură rutieră aflate în execuție în România.
Lucrările au început în 2024 și vizează un tronson cu o lungime totală de 13 kilometri, dintre care aproximativ nouă kilometri reprezintă sectorul principal, la care se adaugă patru kilometri din zona Margina (Secțiunea D), realizați parțial în anii anteriori, dar rămași nefinalizați. Gradul ridicat de complexitate este dat de cele două tuneluri prevăzute în proiect, cu patru galerii care însumează 4,6 kilometri — aproape jumătate din lungimea segmentului.
Până în prezent, constructorii au executat peste 2,6 kilometri de excavații, rămânând mai puțin de doi kilometri de săpat. Aproape 800 de muncitori sunt mobilizați pe șantierul supranumit „Autostrada cu tuneluri”.
Cele mai dificile intervenții se desfășoară la Tunelul Mare (T2), cu o lungime de aproximativ doi kilometri. „La Tunelul 2 (1.985 metri pe un sens și 1.825 metri pe celălalt), sunt deschise zece fronturi de excavare, inclusiv execuția căptușelii primare, astfel încât înaintarea să se facă simultan din mai multe puncte”, a transmis DRDP Timișoara. Potrivit sursei citate, la galeria T2 dreapta, cu o lungime totală de 1.985 metri, s-au realizat 817 metri de excavații (incluzând zonele de tip cut & cover și sub plăcile portalurilor). La galeria T2 stânga, cu o lungime de 1.825 metri, excavațiile au ajuns la 1.024 metri.
La Tunelul Mic (T1), excavațiile au fost deja finalizate pe ambele galerii. Pe galeria stângă, cu o lungime de 415 metri, se lucrează la hidroizolație și la realizarea căptușelii finale. În cazul galeriei de 367,5 metri, hidroizolația a fost încheiată, iar echipele lucrează la căptușeala finală din beton. În primăvara acestui an, aceste operațiuni ar putea fi finalizate. „La Tunelul 1 (415 metri pe un sens și 367,5 metri pe celălalt), pe ambele galerii se lucrează în paralel la mai multe etape: aplicarea hidroizolației, montarea armăturii, cofrarea și betonarea căptușelii finale. În total, la nivelul celor două galerii sunt implicate câte șase echipe de muncitori, care lucrează etapizat, neîntrerupt, în funcție de stadiul fiecărei zone”, a precizat DRDP Timișoara.
Tunelurile de pe secțiunea Margina – Holdea au fost proiectate pentru a evita debleele adânci, riscurile de instabilitate și impactul negativ asupra mediului, în conformitate cu acordul de mediu. Acestea sunt amplasate în zona Holdea, la limita județelor Timiș și Hunedoara, și sunt completate de trei pasaje, dintre care unul depășește un kilometru lungime. Cele două tuneluri sunt conectate printr-un pasaj de 121 de metri.
În zona Margina, constructorii au pregătit terenul pentru turnarea grinzilor la noile pasaje și viaducte, infrastructura — pilele și fundațiile — aflându-se într-un stadiu avansat.
În prezent, stadiul fizic al lucrărilor pe întreg tronsonul, inclusiv Secțiunea D, a depășit 53%. Odată finalizat în 2026, segmentul va închide ultima verigă lipsă a autostrăzii Lugoj – Deva, parte a Autostrada A1, care se întinde pe aproximativ 100 de kilometri și traversează județele Timiș și Hunedoara.
Deschiderea completă a acestui sector va asigura o legătură rutieră neîntreruptă între orașele din centrul țării — Alba Iulia, Sibiu, Cluj-Napoca și Târgu Mureș — și frontiera de vest, la Nădlac, precum și conexiuni directe cu Arad și Timișoara.


Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)