Au revenit în România cu un BMW furat de la o rudă din Germania. Au ajuns până la Frontieră





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I – Nagylak au depistat, pe sensul de intrare în țară, un cetăţean român care conducea un autoturism marca BMW, căutat de către autoritățile din Germania.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I – Nagylak s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român V.B., în vârstă de 46 de ani, cu domiciliul pe raza jud. Dolj, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Germania. Acesta era însoţit de o femeie în vârstă de 48 de ani, O.H., cu domiciliul pe raza jud. Mehedinţi.
La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pentru mijlocul de transport în cauză un certificat de înmatriculare emis de autorităţile germane, însă în urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania, la data de 14.08.2018.
De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că mijlocul de transport aparține unei rude a lui O.H., femeia şi şoferul declarând că nu avea cunoştinţă că maşina este căutată de autorităţi.
Mijlocul de transport, în valoare de 5.500 euro, a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
Comentariile portalului
Oare în afară de Soros mai cunoasteti alte persoane? Inchiderea fabricii de la Arad este, intr-adevar, o nenorocire, insa prin faptul ca aruncati cu eterna placa „Soros” tot ce faceti (...)
Atunci specifici de la început că nu te duci... nu afirmi că vei merge la toate dezbaterile televiziunilor și te lași așteptat cu scaunul gol, nu? Despre asta (...)
== TELEORMANUL ARDEALULUI == SAU LUPENI CU TRAMVAIE == SCARBA MI E == TRAIASCA FANARIHOTZII ARADENI ==