marþi, 3 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Au mai rămas câteva ore… Arad Open Air își deschide porțile

    de Andreea Daniela B. | 7 iulie 2022, 6:49 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Doar câteva ore au mai rămas până când arădenii vor putea să danseze până în zori pe Aeroportul Arad, în cadrul festivalului Arad Open Air. Cu această ocazie astăzi, Glad Varga, organizatorul evenimentului, a venit astăzi cu câteva precizări de ultimă oră. Printre acestea, Glad Varga a ținut să reamintească celor care urmează să participe la eveniment că minorii cu vârstă până în 10 ani au accesul gratuit, la fel ca și persoanele cu dizabilități și însoțitorii lor.

    Avem un line-up pentru fiecare scenă. Bugetul festivalului este unul asemănător cu cel din anul 2019 (notă red. 300.000 de euro din mai multe surse de finanțare) și am încercat, pe cât posibil, să creștem atât calitatea tehnică a festivalului, sunet, efecte speciale, ecrane, am încercat să îi facem pe oameni să stea cât mai comod și există și o diversitate mai mare în ceea ce privește operatorii economici. Anul acesta am inițiat o campanie și pe zona de sănătate și cei care donează sânge se distrează 3 zile la AOA, până în prezent aproximativ 500 de persoane primind deja biletele. Mai mult, acestea s-au putut și transfera, adultul donează și minorul se distrează. Mai mult, prin acest festival am reușit să premiem și echipa de robotică arădeană Delta și să îi sprijinim cu o sumă de bani pentru toate performanțele lor din ultima perioadă”, a declarat Glad Varga.

    glad aoa

    Accesul, permis zilnic după ora 18.00 

    Accesul la festival se va face în fiecare zi începând cu ora 18.00. Participanții vor intra pe două căi de acces, iar la ora 19.00 vor începe concertele. În cadrul festivalului, pe lângă artiștii pe care i-am prezentat deja în online, îi avem și pe dansatorii de la Doma Art Style care vor urca pe scenă sâmbătă, înainte de artistul Smiley. În aceeași zi vine doream să îi avem alături de noi și pe cei din echipa de robotică, dar din păcate nu vor putea ajunge, urmând să îi premiem la liceu. Am luat legătura și cu serviciul de ordine publică și am luat toate măsurile necesare pentru siguranța participanților. Toți cei care intră la festival vor trece de corpul de control, acolo unde va avea loc și un control corporal. Cu brățara vă veți putea distra timp de trei zile”, a adăugat Glad.

    Mici întârzieri din cauza avioanelor 

    „S-ar putea ca în ziua de vineri avionul charter să aibă mici întârzieri. El decolează de pe Aeroportul Arad la ora 18.00 și dacă vor exista întârzieri aceasta va afecta accesul în jur de 15 minute. Mai pleacă un avion sâmbătă care transportă echipa României, CFR Cluj. Nu vom avea nicio problemă, avionul poate ateriza și decola, însă sistemul de lasere va fi oprit pentru 15 minute în momentul în care avionul va pleca. Este un aeroport funcțional, doar platforma 1 va fi închisă pentru noi, în rest aeroportul rămâne deschis pentru orice situație de urgență, inclusiv pentru avionul SMURD care poate ateriza pe platforma 2”.

    program AOA

    10.000 de oameni sunt așteptați

    „Ne așteptăm la minim 10.000 de participanți pe zi pentru că anul acesta nu mai avem niciun stres legate de restricțiile de pandemie, deci nu va mai exista controlul de la intrare. Ne putem organiza ca și în 2019 și sperăm ca anul acesta să atragem cel puțin la fel de mulți participanți ca și atunci, iar în 2023 să reușim să creștem festivalul. Chiar acum se lucrează la fiecare punct, scenă, baruri, se fac teste de sunet. Zona de camping este organizată și toată lumea este așteptată să vină să se bucure de cele trei zile de distracție”.

    Plata se va face ca și în anii precedenți

    Și de această dată organizatorii preferă plata prin token, acel jeton colorat cu care poți plăti anual. Vor exista șase sau șapte puncte din care vor putea fi cumpărate jetoanele, sistemul de plată fiind cashless, adică se preferă ca banii cash să fie lăsați acasă. Organizatorii au ales această variantă pentru că este mult mai ușor de fiscalizat la final. De menționat este și că, în ciuda faptului că au crescut prețurile la produce, token-ul își păstrează valoarea, el însemnând 8 lei, exact ca și în anii precedenți.

    De asemenea, participanții sunt îndemnați să lase mașina acasă pentru că locurile de parcare vor fi din nou o problemă. Mai mult, pentru cei care așteptau să ia masa la 50 de metri înălțime, această variantă nu mai există, cel puțin deocamdată. Glad Varga a preferat să renunțe la aceste activități și să adauge în cadrul festivalului unele educative pentru dezvoltare personală. De exemplu, toți cei care doresc să înțeleagă mai bine cum se simte o persoană care a consumat substanțe ilegale sunt invitați la standul polițiștilor care vor pune la dispoziția arădenilor niște ochelari cu ajutorul cărora aceștia vor putea să simtă și să vizualizeze toate senzațiile date de consumul de droguri.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.