Au început lucrările la cel mai mare depozit de carburanţi din vestul României





Comunicat. A fost demarată una dintre cele mai mari investiţii care se va realiza la nivelul municipiului Arad. Este vorba despre cel mai mare centru regional de distribuție carburanţi din vestul României, investiţie a companiei OMV Petrom. Anunţul a fost făcut de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă în cadrul conferinţei de presă susţinută marţi, 30 ianuarie 2018.
“Este vorba despre o investiție de peste 18 milioane de euro, care va face din Arad un «hub» pe calea ferată, pe transport, cât şi pe logistică, marfa fiind combustibilul. Aceasta înseamnă că pentru industriile care consumă mult combustibil, Aradul va deveni un oraş foarte atractiv”, a completat edilul.
În paralel, administraţia locală a făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte realizarea legăturii rutiere între strada Cometei şi centură de Nord a municipiului. În acest moment este în desfăşurare procedura de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor, pentru care municipalitatea a alocat 7.047.245 lei (fără TVA). Termenul limită de depunere a ofertelor este 5 februarie 2018.
„Strada va fi finalizată în termen util atât pentru OMV Petrom cât și pentru oamenii din zonă. Odată amenjată, această legătură rutieră va genera dezvoltarea unei noi zone industriale la marginea oraşului şi va determina limitarea traficului greu în Micălaca și în Grădiște.”, a dat asigurări primarul Gheorghe Falcă.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)