vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Atletismul așteaptă vremuri mai limpezi: Cupa „Ziridava”, programată în mai pe „Gloria”, anulată!

    de Dan Lazăr | 12 aprilie 2020, 4:18 PM | Coronavirus | Sport

    0

    Visul sportului în aer liber trebuie să mai aștepte… Atletismul a luat și el o pauză, care nu se știe pe ce perioadă se va întinde. Federația Română de Atletism a anulat, cum era și normal, toate competițiile din această perioadă, inclusiv una cu caracter regional ce trebuia să se desfășoare la Arad. Cupa „Aradului – Ziridava” pentru categoriile Under 20, U23 și seniori era programată pentru sâmbătă 16 mai, pe arena „Gloria”, în organizarea Asociației Județene de Atletism Arad.

    Speranțe există pentru a doua competiție sub egida AJA Arad cuprinsă în calendarul regional al FRA, Cupa „Aradului” pentru copii și juniori Under 16, programată în 10 octombrie.

    În ceea ce privește calendarul național, Aradul nu avea de organizat oricum nicio competiție în sezonul 2020. Finale anulate în ultima vreme sunt la: Aruncări lungi – copii și juniori (București; 27-29. 03.), Ultramaraton montan (Șuncuiuș/Bihor; 28.03) și Cros – copii și juniori (Botoșani; 28.03).

    Din câte se pare, FRA doreşte să mai organizeze doar finale de campionate naţionale la toate categoriile, începând din luna august.

    Finala pentatlonului școlar, anulată

    Pe „agenda” stadionului „Gloria” mai era în această lună o competiție: finala Olimpiadei Naționale a Sportulu Școlar la pentatlon – ciclul liceal (24-26 aprilie – stadion „Gloria”). Concursul școlar cuprinde cinci probe de concurs: alergarea de viteză, săritura în lungime cu elan, aruncarea greutăţii, aruncarea mingii de oină și alergarea de rezistență.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.