miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Atât s-a putut… UTA se mulțumește cu un punct care o scoate din zona direct retrogradabilă

    de Lucian Dănilă | 13 noiembrie 2022, 10:54 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    UTA și-a dat „restart” după ce fostul antrenor, Ilie Poenaru, a plecat de la echipă, iar la Arad a revenit tehnicianul care a promovat gruparea arădeană în Liga 1, Gyuszi Balint. „Luăm totul de la zero”, spunea în urmă cu aproape două săptămâni Gyuszi Balint.

    L-a readus pe Desley Ubbink la echipă după ce „Poe” l-a exclus din lot pe termen nelimitat, l-a resuscitat pe Claudiu Keșeru, dar cu toate astea redebutul lui Balint pe bancă a fost un eșec, 1-2 la Ploiești. A venit victoria din Cupa României de la Buzău și o fărâmă de speranță se reaprindea. Era o victorie după o lungă perioadă de secetă, în campionat Bătrâna Doamnă acumulând un singur punct în ultimele șapte partide.

    Jocul cu Voluntari a prins echipa arădeană într-o situație complicată din toate punctele de vedere. Locul din clasament era unul direct retrogradabil, 15, iar lotul era foarte restrâns numeric atât timp cât la infirmerie sunt Vukcevic, Isac, Ademi și Cascini, iar Chindriș și Hoxhallari erau suspendați. Pe lângă cei șase, Aly Abeid nu era complet refăcut dar a fost nevoie ca mauritanul să fie forțat și să joace pe un post cu care nu este foarte familiarizat, cel de fundaș dreapta.

    Dar cu toate aceste absențe, Gyuszi Balint a surprins din start cu strategia pe care a ales-o, una eminamente ofensivă. Pentru prima dată în acest campionat UTA începea cu doi atacanți în teren, Postolachi și Keșeru. Ubbink a fost și el titularizat după mai bine de trei luni în Superliga. Tot pentru prima dată n acest sezon, UTA nu începea meciul cu doi „închizători” de meserie. În lipsa lui Cascini, accidentat, Balint a ales să joace în centrul liniei mediane cu albanezul Batha, în timp ce Anton a fost lăsat pe banca de rezerve.

    În poartă, așa cum anticipam încă din timpul partidei de la Buzău, a intrat Balauru. Dragoș a apărat excelent în cupă, chiar a parat și un penalty, dar din păcate el avea să fie eroul negativ al startului de meci. După doar 75 de secunde de la start, Govea a executat un corner pentru Voluntari, Balauru a ieșit greșit, mingea a căzut în careu, Batha în disperare de cauză a încercat să degajeze, l-a lovit cu mingea pe același Balauru, acesta a ratat plonjonul și Damașcan a marcat în poarta goală pentru 0-1 încă din minutul 2.

    UTA începea practic partida în dezavantaj pe tabelă, dar nu a stat să-și plângă-n pumni, mai ales că situația era una foarte dificilă. Echipa arădeană a împins liniile spre careul lui Popa, și Aly Abeid l-a găsit cu o centrare excelentă pe Otele în spatele liniei defensive a ilfovenilor, dar lovitura de cap a nigerianului a trecut prin fața porții.

    Avea să vină minutul 13, moment în care UTA avea să reușească egalarea în urma celei mai reușite acțiuni ale partidei. Pe traseul Postolachi – Abeid – Rareș Pop, mingea a ajuns la Keșeru, și atacantul titularizat de Balint a fost mai rapid decât Meleke trimițând cu latul în poartă pentru 1-1. A fost o fază foarte rapidă, la care fiecare dintre cei implicați au făcut maxim două atingeri de minge, iar pasa lui Rareș Pop a fost excelentă în fața porții echipei din Ilfov.

    keseru gol

    A urmat o perioadă grea pentru UTA, o perioadă de câteva minute în care FC Voluntari și-a creat ocazii foarte bune la poarta lui Balauru, dar pe rând au ratat Nemec – cap de la prima pabă puțin pe lângă colțul lung, Damașcan – voleu de la limita careului mic, din alunecare, puțin pe lângă poartă.

    UTA avea să echilibreze situația și la ocazii, dar Armaș a respins de două ori de pe linia porții la loviturile de cap ale lui Postolachi și Erico. La vestiare s-a intrat la egalitate, o egalitate echitabilă după raportul de forțe din teren, după o primă parte în care primele 20 de minute au avut un ritm excelent, după care ocaziile aveau să fie din ce în ce mai rare.

    În partea secundă s-a menținut același echilibru și, după un șut al lui Lopes, UTA a răspuns cu ocaziile lui Otele, ambele singur cu Popa, dar de fiecare dată prea aproape de portarul Voluntariului pentru a-l putea învinge. La prima dintre ele a fost angajat excelent de Rareș Pop, iar la a doua Keșeru l-a găsit pe nigerian foarte bine în careul oaspeților cu o pasă din cădere.

    Cea mai mare ocazie a reprizei avea să o rateze Postolachi, dar vârful moldovean a încercat un șut cu stângul, respins evident de Popa, fază la care centralul Flueran a decis ca jocul să fie reluat cu aut de poartă. După un șut puțin pe lângă al lui Anton, oaspeții puteau da lovitura prin fostul jucător al echipei UTA, Cristi Costin. Damașcan a avut o acțiune individuală în careul arădean, a pasat în fața porții, Costin a preluat cu stângul și în momentul șutului a fost blocat providențial de nou intratul Jobello.

    Apoi, UTA putea modifica tabela în ultimul minut din cele 90 regulamentare, dar mingea șutată din lovitură liberă de la 25 de metri de Anton a fost respinsă cu dificultate de Popa.

    UTA obține un singur punct după un joc de angajament în care s-a văzut un plus de agresivitate la jucătorii echipei arădene. Apărarea, altă dată punct forte al Bătrânei Doamne, a dat câteva rateuri care le-a dat ocazia oaspeților să marcheze, în timp ce pe faza de atac, gruparea arădeană a arătat că lucrurile încep să se lege, deși Ubbink a avut o prestație modestă pe tranziția pozitivă, olandezul fiind remarcat mai mult la jocul de recuperare. Este un punct care o scoate pe UTA de pe poziția direct retrogradabilă, 15, în urma înfrângerii celor de la FC U Craiova în fața echipei FCSB.

    Gyuszi Balint are acum trei săptămâni la dispoziție să pună pe roate un angrenaj care scârțâie din toate încheieturile. Urmează o perioadă de pregătire centralizată la Arad, cu un meci amical contra sârbilor de la Vojvodina, dar se mai caută și un al doilea adversar. Apoi, la începutul lunii decembrie, la Arad vine Sepsi. Urmează deplasarea pe Cluj Arena pentru jocul cu „U” și ultimul meci al anului va fi pe „Francisc Neuman” contra Rapidului. Urmează, așadar, zile grele pentru întreaga suflare utistă, dar mai ales pentru Balint și staff-ul său și pentru jucătorii pe care-i pregătește.

    UTA Arad – FC Voluntari 1-1 (1-1)

    Keșeru 13 / Damașcan 2

    UTA: Balauru – Abeid, Erico, Benga (cpt), Dobrescu – Pop (62 Șteau), Batha (62 Anton), Ubbink (72 Matei), Otele – Keseru (72 Jobello), Postolachi.

    Rezerve: Iacob – Anton, Cibi, Șteau, Matei, Stahl, Jobello, Negoescu, Godwin.

    Antrenor: Gyuszi Balint

    Voluntari: Popa – Meleke, Matricardi, Armaș (cpt) – Lopes (68 Costin), Govea (90 Andres), Tavares (68 Vlad), Rață, Aliji (90 Florea) – Damașcan (90+3 Merloi), Nemec.

    Rezerve: Collado – Costin, Andres, Achim, Vlad, Popescu, Răduț, Merloi, Florea.

    Antrenor: Liviu Ciubotariu

    Arbitri: Viorel Flueran (Craiova)

    Asistenți: Valentin Avram (București), Alexandru Cerei (Cluj) / Rezervă: Andrei Moroiță (Ploiești) / VAR: Cătălin Popa (Pitești), Ionel Dumitru (Gheorghița – Prahova)

    Observatori: Arbitraj (FRF): Aron Huzu (Sibiu) / Joc (LPF): Romulus Gabor (Hunedoara)

    clas

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.