Atacurile din PSD Arad, cu câteva zile înainte de alegeri, ating cote mizerabile. Lupta dintre Fifor și Căprar a ajuns, din păcate, la persoane decedate

    de Alin Olteanu, Andrei Fuliaș | 4 februarie 2020, 11:16 AM | Politikos | Topic special

    4

    Am scris în ultimele zile despre ce se întâmplă la PNL Arad, la PLUS Arad, respectiv la USR Arad, aflându-ne într-un an cu două tipuri de alegeri (cele locale și cele parlamentare). Peste tot se fac jocuri de culise, se pregătesc luptele viitoare, interne și externe, dar mai importante și mai interesante pentru public sunt primele, în fiecare partid în parte. Astfel, înainte de a se război pentru votul cetățenilor, politicienii se războiesc între ei, la bază, în propriile partide, pentru un dram de putere în plus. Sau chiar pentru puterea supremă de a „tăia” capul oricărui membru de partid, odată ajuns președinte.

    Dacă în celelalte partide „rufele” se spală mai degrabă intern, singurele scăpări constând în informațiile care „ies” pe uși și pe geamuri, voit sau nu, pe surse, la PSD s-a depășit această „barieră”, iar scandalul se duce pur și simplu în public. Chiar se întrece măsura, am putea spune, însă nu ne mai mirăm de nivelul la care s-a ajuns pentru că, până la urmă, politica e făcută de oameni, iar calitatea acestora reiese și din modul în care se comportă și vorbesc. Sau scriu. Iar la cei de la PSD, nu doar că scandalul este în văzul lumii, însă acuzațiile, reproșurile și atacurile sunt de cea mai joasă speță.

    S-a vorbit de multă vreme, de ani de zile, că liderii PSD Arad, anume deputatul Dorel Căprar, care este totodată și președintele filialei, și senatorul Mihai Fifor n-ar fi tocmai în relații cordiale, chiar dacă mimează asta în public. Gurile rele din anturajul celor doi parlamentari spuneau, de destul timp, că Mihai Fifor l-ar aștepta la cotitură pe Dorel Căprar, urmând să forțeze o preluare a filialei. Aceste lucruri au rămas mult timp la nivel de speculații, iar o mutare decisivă și publică în acest sens nu a putut fi văzută și de altcineva, din afara partidului. Asta până recent, când lupta s-a mutat la un alt nivel. Acum, dincolo de speculații și informații pe surse, avem dovada clară că în PSD Arad există două tabere, care nu doar că și-au ascuțit „cuțitele”, ci le-au și scos pe masă, astfel încât adversarul să vadă cât de mare e „lama” fiecăruia. Mai mult, dacă ne luăm după anumite acuzații aruncate în văzul tuturor, am putea spune că unii au și folosit acele „cuțite”.

    Acestea fiind spuse, să trecem deci la cele evidente, la dovezi, fiindcă, cum spuneam, pesediștii din Arad și le-au pus (dovezile) pe Facebook, nu în ședințe interne de partid. Cine a început? E foarte clar că Mihai Fifor, acesta, prin intermediul unor ziare la care ar avea „intrare” (să rămânem la acest substantiv…) lansând acuzații la adresa taberei Căprar, dar pe care, public, întrebat fiind, nu și le asuma. Știm foarte bine și povestea cu semnătura de pe lista contestatarilor lui Dragnea, așa că nu ne mai miră nimic. În sfârșit, aceste metode și manevre de a acționa, au inflamat spiritele ajungând la „rezultatele” de mai jos.

    Până la urmă a anunțat că vrea filiala…

    Mihai Fifor face anunțul – cum spuneam, oficial, că neofiocial o face de mult timp – printr-o postare pe contul personal de pe Facebook, duminică dimineața. Fostul ministru își anunță public planurile interne, mesajul principal fiind unul simplu: o nouă echipă.

    Citiți, în continuare, întreaga postare a lui Mihai Fifor:

    Răspunsul deputatului Dorel Căprar nu a întârziat prea mult să apară și a venit fix la respectiva postare. Acesta îi reproșează lui Mihai Fifor și altora (cum a făcut-o și la adresa lui Dimitrie Muscă, a lui Laurențiu Hălmăgean (Dumnezeu să îl odihnească!), a lui Flavius Măduța și a altora pe care nu-i mai amintim aici…) că ar fi întors spatele partidului care i-a întins o mână la greu, aducându-i funcții importante. Căprar nu se rezumă doar la Fifor, ci le bate obrazul și „altor colegi” pe care partidul i-a ajutat, referindu-se clar la deputatul Tripa și ceilalți susținători ai fostului ministru de Interne. În final, actualul președinte al PSD Arad dă de înțeles că Fifor ar avea o problemă de caracter și că din această cauză „uită” cât a fost de ajutat ca să ajungă senator de Arad.

    Și atacurile continuă…

    Unul dintre oamenii promovați de Dorel Căprar, consilierul județean Adrian Butunoi, dorind probabil să-și exprime public votul în PSD, a reacționat, evident pe Facebook, și a „produs” unul dintre cele mai mizerabile atacuri constatate de noi, ca jurnaliști, în politica arădeană.

    Butunoi dă de înțeles că anumite probleme pe care unii dintre liderii PSD Arad le au în justiție s-ar „datora” tocmai lui Mihai Fifor. Nu la acest atac, că e mizerabil, ne referim, informația circulând de mult timp dar nefiind confirmtă de vreo probă, vreodată. Adrian Butunoi chiar spune că Fifor l-ar fi amenințat cu plângeri penale, fiindcă ar fi avut curajul – curaj se numește? sau imaturitate politică?- să-și exprime opiniile pe Facebook. Mai departe, acesta vorbește despre „dosare penale fabricate” și despre „folosirea unor instituții ale statului pentru a-i elimina pe cei care stau în calea proiectelor personale”. În continuare, Butunoi dă de înțeles că în lupta internă din PSD Arad „s-a apelat la dosare penale”, acuzându-i în același timp pe anumiți colegi de-ai săi de partid că nu sunt „echipă nouă”, ci că pur și simplu anumiți oameni cu funcții din partid „și-au găsit un alt stăpân și mușcă mâna care i-a hrănit”. I-a hrănit? Ce înseamnă? Traduceți-ne! Despre asta e vorba în politică?

    În încheierea mesajului său, Adrian Butunoi acuză lipsa de democrație din PSD Arad și spune că PSD trebuie să rămână al arădenilor, făcând probabil aluzie la venirea lui Mihai Fifor în Arad, din Oltenia.

    Și ajungem la mizeria de acuzație… Vorbim tot despre consilierul județean Adrian Butunoi, care într-o altă postare pe Facebook, direct și fără ocolișuri, spune că Mihai Fifor l-ar fi dat afară pe Cristian Videscu (Dumnezeu să îl odihnească!) din funcția de secretar de stat în departamentul Centenar al Guvernului României, chiar în cel mai negru moment din viața sa, fiind aflat pe patul de spital. Printre acuzații, Butunoi afirmă că, fiindcă l-a dat afară, Fifor l-a lăsat pe Videscu fără asigurare medicală și sprijin financiar.

    Cum spuneam, o mizerie, care, chiar dacă e adevărată, nu e corect politic să fie lansată în public, dar până la urmă e treaba lor cum își duc războaiele. Însă despre politică nici nu se pune problema să fie în acest caz.

    Candidatura lui Fifor la Primăria Arad – încă… o enigmă!

    Știm că în urmă cu o săptămână, când a avut loc ședința Biroului Municipal al PSD, membrii acestuia au votat candidatura lui Mihai Fifor pentru funcția de primar al Aradului. În urmă cu ceva timp, chiar l-am întrebat personal pe acesta dacă își dorește să candideze, iar răspunsul a fost unul afirmativ. De altfel, chiar și președintele PSD Arad, Dorel Căprar, ne-a confirmat într-o discuție telefonică faptul că este foarte posibil ca Fifor să fie candidatul PSD Arad. Totuși, sursele noastre susțin că acesta nu prea și-ar mai dori să candideze, premisele fiind cele ale unui eșec, fostul ministru nedorind să-și asume un rezultat prost în condițiile în care situația sa politică este incertă, mai ales dacă va pierde războiul cu Dorel Căprar din 7 februarie.

    Alegeri, vineri

    Așadar, Conferința Județeană a PSD va desemna un nou președinte la sfârșitul săptămânii. De ce spunem nou președinte, chiar dacă va fi reales Dorel Căprar? Pentru că, parcă, de fiecare dată când a fost reales, Dorel Căprar a făcut lucrurile în așa fel încât să pară că este neprihănit și candidează pentru prima oară, că aduce un suflu nou în partid, doar dușmanii politici fiind aceeași și, în consecință, aruncați la coșul „istoriei”.

    ***

    Auzim că Bucureștiul l-ar cam susține pe deputatul Căprar pentru președinția PSD  și că asta n-ar fi decât o „reciprocitate” a președintelui Ciolacu și a secretarului general Stănescu (se zvonește că aceștia o să fie prezenți la scrutinul pesedist) pentru alegerile de la Congresul PSD atunci când au fost susținuți de Arad. Caz în care Căprar o să câștige și astfel cariera politică a lui Mihai Fifor în Arad să se încheie. Așa cum, ciudat, anunța Gheorghe Falcă imediat după instalarea Guvernului Orban. Știa, oare, ce urmează când spunea că Fifor va pleca în Oltenia, acolo de unde a venit?

    Dar, urmează să aflăm vineri.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cel mai bine ar fi daca aceasta filiala s-ar desfiinta…dintre un penal jalnic si un oltean penibil…as alege praful…pardon…cantarul..(nu cel de la Nadlac).In ceea ce-l priveste pe cel cu fata de suina…nu avem cuvinte…abia leaga 3 cuvinte fara ajutor dar isi da cu parerea pe fb

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.