Atacatorul din Strasbourg a fost împușcat mortal de o patrulă a poliției franceze
Atacatorul de la Strasbourg a fost anihilat.Bărbatul a fost împuşcat mortal de poliţia franceză, în urma unei operaţiuni care s-a desfăşurat, joi seară, în cartierul Meinau, în apropiere de Neudorf, unde forţele de ordine i-au pierdut urma lui Chérif Chekatt în noaptea sângerosului atac.
Cherif Chekatt, autorul atacului armat de la Târgul de Crăciun din Strasbourg, a tras asupra a trei poliţişti care au ripostat şi l-au împuşcat mortal în cartierul Neudorf, a declarat ministrul de interne francez Christophe Castaner, relatează AFP şi Reuters.
Suspectul a fost reperat în jurul orei locale 21.00 de o echipă a „brigăzii specializate de teren”, în timp ce „rătăcea” pe stradă. „Ei au încercat să-l aresteze, dar el s-a întors spre poliţişti şi a început să tragă. Ei au ripostat imediat şi l-au neutralizat pe atacator”, a precizat Castaner în prefectura departamentului Bas-Rhin din Strasbourg.
Ministrul de interne a precizat că l-a informat pe preşedintele Republicii, Emmanuel Macron, şi pe prim-ministru, Edouard Philippe, precum şi pe procurorul din Paris, Rémy Heitz, „care se deplasează la faţa locului pentru a confirma identitatea suspectului”.
Cu puţin timp înainte, Christophe Castaner a anunţat redeschiderea, prevăzută pentru vineri, ora 11.00, a Târgului de Crăciun din Strasbourg, după două zile în care a fost închis.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, vorbărie goală. De fspt, și literatura sau dramaturgia este vorbărie doală, nu doar ziaristica. Și fără un conflict serios (ca-n textele manelelor unde "dujmanu" (...)
D-mnul Valer,au subordonat politic prin punere în functii în Institutiile de Control ale Statului de oameni slab pregātiti,obedienti,santajabili,cupārātori de diplome(ex Min Interne, (...)
Prima imagine este cu Domnul Riviș-Tipei junior chiar la începuturi după ce a ajuns consilier. Iar poza aceea de la Bruxelles cu soborul de preoți, oare ce ilustrează?