„Atac mascat” asupra unui tramvai din Arad! Ce solicită Poliția Locală

    de Special Arad | 30 septembrie 2019, 1:50 PM | Știri Arad

    4

    Comunicat. În legătură cu imaginile apărute în spaţiul public în care este prezentat un vagon al Companiei de Transport Public Arad care pare „să provină din lumea a treia”, întrucât tapiţeria de pe câteva banchete lipseşte, Primăria Municipiului Arad şi Compania de Transport Public Arad spun că este vorba despre încă un caz de vandalizare a mijloacelor de transport în comun din municipiu. Alarmant este faptul că vorbim despre un adevărat fenomen cu care CTP Arad se confruntă în ultima perioadă. Iar când spunem vandalizare ne referim la scaune sau bănci distruse, graffiti-uri aplicate atât pe exteriorul cât şi pe interiorul vagoanelor de tramvai, hârtii sau coji de semințe aruncate peste tot.

    Întrucât cazurile de acest gen sunt tot mai frecvente, apelăm la spiritul civic al arădenilor pentru a pune capăt acestui fenomen. Vă rugăm, ca în momentul în care sunteţi martori la un un asemenea episod, să anunţaţi în cel mai scurt timp vatmanul pentru ca cei care distrug un bun, care este al nostru, al tuturor, să răspundă pentru faptele lor în faţa oamenilor legii.
    Pe lângă pagubele directe rezultate din înlocuirea pieselor distruse, CTP Arad înregistrează pierderi din cauza imobilizării tempoare a mijloacelor de transport în comun avariate, prin retragerea lor de pe traseu. A fost şi cazul tramvaiului prezentat recent pe reţelele de socializare rulând prin centrul oraşului cu banchetele distruse. Vagonul a fost retras la scurtă vreme de la incident, iar băncile au fost reparate, din bani publici, adică din banii fiecăruia dintre noi!

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. O camera de supraveghere decenta pentru interior nu este o avere. “Dotati” fiecare “tranvai” cu cate 3/4 si gata! Sa vedeti minune Dumnezeiasca!

      Alarmant nu este faptul că vorbim despre acest adevărat fenomen. Alarmant este CA NU ATI MONTAT INCA SISTEME DE SUPRAVEGHERE! Ca nu gasiti solutii sa protejati “tranvaiele” cumparate din bani publici, adică din banii fiecăruia dintre noi!

      “apelăm la spiritul civic al arădenilor” SI BLA-BLA! Comunicate din anii ’70 ! Huligani au fost si vor fi daca nu sunt descurajati!
      Cred ca suntem singura natie care vrea sa starpeasca faradelegea numa’ cu vorba buna! Incredibil!

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. În legătură cu o parte din titlu “Ce solicită Piliția Locală”.
      La ultima ședință de protecția muncii de la CTP, tovarășul Neacșiu a solicitat ca în toate cazurile antisociale vatmanii să nu mai sune la Poliția Locală, fiindcă cei de acolo se simnt deranjați de apelurile făcute de ei, ci să anunțe Dispeceratul de la UTA, iar de acolo să se sune la Pol. Locală.
      Vă dați seama ce aberație?, și câte minute se pierd în felul acesta?
      Ce pot să facă până atunci vatmanii?
      1. Dacă stau pe loc, încurcă circulația și dau programul peste cap.
      2. Dacă merg mai departe, cei vinovați pot coborâ la următoarea stație, că până vine Pol. Loc, mănânci o pâine întreagă, iar uneori îți dau răspunsul ‘Nu avem echipaj’.
      3. Dacă îi dai jos, riști să ajungi în ‘comisia disciplinară’, cum au pățit unii, și toată vina tot pe ei cade, și va fi sancționat.
      Și punctele pot continua, cu chestii contradictorii.

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.