marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Astăzi s-a deschis Agromalim – cel mai mare târg de agricultură din vestul țării

    de Raluca Medeleanu | 10 septembrie 2015, 2:44 PM | Știri Arad

    0

    Știri Arad: În ciuda vremii mohorâte și a frigului de afară, târgul de agricultură Agromalim și-a deschis astăzi porțile, iar sala de la Expo Arad, în care a avut loc deschiderea oficială, a fost plină de oameni. Târgul organizat de Camera de Comerț Arad este cu mare tradiție în orașul nostru, ajungând anul acesta la cea de-a 25-a ediție.

    Deschiderea oficială s-a desfășurat în prezența Președintelui CCIA Arad – Gheorghe Seculici, Directorului General CCIA Arad – Tiberiu Nicolea Ciul, Secretarilor de stat ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Simona Alice Man și Ioan Uţiu, Directorului MADR – Gheorghe Neață, Preşedintelui Interimar CJ Arad – Adrian Țolea, Directorului ANZ – Lelior Iacob și subprefectului Emeric Molnar.

    Târgul oferă publicului, prin conferințele din cadrul lui, informații despre ultimele modificări legislative și ultimele inovații tehnologice în domeniul agricol, iar în cadrul părții de expoziție sunt expuse maşini şi utilaje agricole de ultimă generație, produse de tratare a solului, îngrășăminte chimice, semințe,  accesorii pentru animale, venite din partea a unor firme extrem de cunoscute din România și din străinătate. Târgul găzduiește un număr de 260 de companii expozante.

    În paralel, se desfășoară și expoziția de animale, fiind expuse taurine, ovine – rase de lapte, mixte, de carne,  cabaline și animale de hobby.

    program agromalim

    Transportul către Expo Arad se oferă gratuit, din oră în oră.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.