Ăsta e cel mai „tare” primar din vestul țării! Clar! (Video)

    de - | 20 decembrie 2019, 11:29 AM | Recomandările editorilor | Regional

    3

    (foto: Captură video)

    Primarul unei localități dintr-o comună care acum „vuiește”, în conformitate cu numele ei, a decis să îi ducă unui localnic, la poartă, molozul pe care l-a aruncat la marginea localității . Primarul Petruescu, al comunei Traian Vuia, județul Timiș, susține că s-a săturat de valul de reclamații din partea localnicilor și, folosind tractorul primăriei, i-a mutat molozul din câmp, în fața geamului, unei femei care s-a gândit că poate scăpa de grămadă aruncându-l la întâmplare. Un localnic a filmat scenele, primarul confirmând mai apoi că a decis să facă acest lucru pentru a-i descuraja și pe alți localnici să arunce gunoiul și molozul pe câmp. ”În sfârșit, molozul și resturile din dărâmarea clădirilor și aruncate, blocând un drum, se reîntorc acasă la proprietar, la Jupani! Ne dorim să avem o comună curată, dar aruncăm mizerii peste tot, nerespectând legea și normele de protecție a mediului”, a scris primarul revoltat, pe o rețea de socializare. Contactat de Lugoj Info.ro, Vasile Petruescu recunoaște că el a dat ordinul de mutare a gropii de gunoi și susține că o să îi pună în vedere omului să curețe domeniul public, iar mai apoi îi va aplica și o amendă. Primarul susține că drumul aflat în exploatare a fost închis de cetățean, iar asta l-a scos din sărite atât pe el, cât și pe alți locuitori ai comunei.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. LA DINAMO BLOCURI X-34-36-38-40-O GROAZA DE CAINI SI AUROLACI,DROGATI,GALAGIOSI.MAI SCRIEM MULT?CAND I ADUNATI,SA NE SCAPATI DE EI SA TRAIM SI NOI LINISTITI,AVEM COPII MICI NESIMTITILOR DE RESPONSABILI.VA DOARE-N 14?ASA SA VA DEA DZEU VOUA SI FAMILIILOR VOASTRE LINISTE CUM AVEM NOI-A L E S I L O R-CHIAR NE IGNORATI-ORDINARILOR?

      --1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.