Asistentă înjunghiată de un bolnav psihic chiar în curtea unui spital care a fost manageriat de un fost deputat din Arad





O asistentă medicală a fost înjunghiată în curtea unui spital care până anul trecut l-a avut ca manager pe fostul deputat din Arad, Ciprian Florin Luca. Agresorul a fost un bolnav aflat de mai mulți ani sub tratament de specialitate la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei.
Agresiunea a avut loc în această dimineaţă. Asistenta a primit imediat îngrijiri medicale și se află în stare stabilă, asta în timp ce Poliţia a declanşat o anchetă.
„Azi dimineaţă la ora 8.00, când am ajuns în spital, am aflat că o asistentă dieteticiană care voia să meargă la bucătărie a fost înjunghiată de un pacient, din spate, în curtea unităţii. Acum este Poliţia aici, se face o anchetă. După ce i s-a acordat primul ajutor, colega asistentă a fost dusă la spitalul din Beiuş. Încă nu ştim cât de adâncă este rana, ştim doar că s-a ridicat pe picioarele ei”, a declarat pentru ebihoreanul.ro actualul manager al unităţii, dr. Carmen Ghilea.
„În general, bolnavii psihiatrici sunt imprevizibili. Acest bolnav se înţelegea bine cu asistenta, a spus că voia s-o sperie. Acum trebuie aflat de unde avea cuţit. El avea voie să iasă în curte, la plimbare”, a mai spus dr. Ghilea pentru ebihoreanul.ro.
„În această dimineață, ca urmare a lucrurilor întâmplate în ultimele doua luni a gravelor carențe în managementul Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei un pacient a înjunghiat o angajată în curtea spitalului. După dărâmarea CRUCII era evident că se va întâmpla o nenorocire. Vinovați principali managerul spitalul Ghilea Carmen dar și Bolojan Ilie și Balaj Iulian. Doresc însănătoșire grabnică angajatei și sper ca autoritățile să facă o cercetare corectă și să nu le fie frică de Stalin de Bihor”, a postat fostul deputat arădean Ciprian Florin Luca pe contul său de Facebook.
„Dacă eram eu, nu se întâmpla așa ceva”, a comentat Luca la postarea sa.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)