Ascunși printre paleți, 31 de cetățeni străini au „forțat” granița de la Nădlac





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 31 de cetăţeni din Bangladesh, Pakistan și Guineea care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.
În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 03.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, la volanul unui ansamblu rutier, un cetăţean român, aflat la volanul unei autoutilitare. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, doi paleţi, pe ruta România- Austria.
În cooperare cu poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Timişoara, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, au fost descoperite ascunse, 21 de persoane, cetăţeni străini.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că dintre aceştia, 20 sunt din Bangladesh şi unul este din Pakistan, toţi figurând ca fiind intraţi legal în ţara noastră.
De asemenea, aseară, în jurul orei 20.30, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetăţean român, au fost descoperite ascunse, printre pachete cu folie, alte 10 persoane, nouă din Bangladesh şi unul din Guinea.
Toate persoanele sus-menţionate au declarat poliţiştilor de frontieră faptul că intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
În ambele cazuri, colegii noştri efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Plangere la Politie si smardoiasul sa faca o vizita la Beciul Domnesc.
Cu mare regret am observat că nu ne mai frecventați.... din păcate, ceea ce nu ați înțeles la momentul în care a început să vă jignească (...)
Dacă are acceptul lui Falcă acest individ crede că poate să facă orice îl taie capul trebuie demolată această construcție ilegală și o amendă care să l usture chiar ș (...)