Aterizare forțată a unui avion, imediat după decolare, în Banat
Un avion ultraușor de la Aeroclubul Caransebeș, județul Caraș-Severin, a aterizat forțat, imediat după decolare. La bord se aflau pilotul și unul dintre cursanții de…
Un avion ultraușor de la Aeroclubul Caransebeș, județul Caraș-Severin, a aterizat forțat, imediat după decolare. La bord se aflau pilotul și unul dintre cursanții de…
Tribunalul Bihor a condamnat la închisoare pe viață trei proxeneți care au torturat luni de zile două surori, tortură care a culminat cu uciderea brutală…
Amer Sports, producătorul finlandez al renumitelor rachete de tenis Wilson, a deschis o fabrică în Oradea, marcând astfel revenirea producției de echipamente pentru sporturi alpine…
Descoperire spectaculoasă a procurorilor şi poliţiştilor Antidrog din Oradea care au prins o rețea de traficanţi care vindeau droguri de mare risc ascunse în tufișuri,…
În ultimele săptămâni a fost turnat asfalt pe mai multe porțiuni din viitorul drum de legătură între Autostrada Vestului și drumul Arad – Timișoara, la…
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă seara, în jurul orei 19.40, pe strada Tincii din municipiul Salonta, localitate aflată la 70 de kilometri de…
Un profesor de limba latină din Timișoara a fost reținut de polițiști, duminică, pentru 24 de ore, pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale, arată o…
Răzvan Pădurariu, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Școlar Lugoj, s-a înecat în minivacanța de 1 mai în lacul Colibița din județul Bistrița-Năsăud. Tragedia a avut…
Un timișorean stabilit de aproape 20 de ani în Canada s-a întors pe meleagurile natale și a povestit experiența sa după ce a vizitat Timișoara,…
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021–2027, a lansat apelul de proiecte dedicat digitalizării IMM-urilor…
Înscrierile pentru Timotion 11, cel mai mare eveniment sportiv cu scop caritabil din vestul țării, se prelungesc până pe 5 mai! Startul oficial va avea loc…
Alertă în Timiș, luni seară. Un incendiu a cuprins locomotiva unui tren marfar, la Șandra, informează opiniatimisoarei.ro. Garnitura cu 11 vagoane transporta porumb, iar mecanicul a…
Un cetățean albanez a încercat să ofere 500 de euro – cu titlu de mită – unui polițist de frontieră de la Stamora-Moravița. Motivul? Albanezul…
Pentru câteva ore, Timișoara a fost transportată în timp, în perioada Imperiului. Duminică, 27 aprilie, de la ora 18:30, Asociația de Reconstituiri Istorice a realizat…
O crimă de o cruzime extremă a zguduit Oradea în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit Bihoreanul. O femeie în vârstă de 47 de ani,…
Premieră medicală în sistemul public de sănătate: un nou aparat pentru tratamentul fibroamelor uterine la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Începând cu data de…
Asociația Acasă în Banat dă startul înscrierilor pentru voluntari la Color the Village – Grădinari 2025. „Avem trei zile să schimbăm fața satului Grădinari! Toți…
Comunicat. Meciurile Federației Internaționale de Padel (FIP) ajung pentru prima dată în România și în estul Europei, dovedind încă o dată importanța pe care sportul…
Pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 Timișoara – Arad și autostrada A1, cu o lungime totală de 9,9 kilometri, lucrările evoluează în ritm…
Accident mortal în Banat. O persoană a murit și alte două au fost grav rănite într-un accident rutier grav produs azi noapte pe DN 6,…
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara a adoptat o serie de măsuri urgente privind barajul Valea de Pești, în urma unei ședințe extraordinare convocată…
Accident mortal, marți după masa, pe autostrada A1 Nădlac-Deva. Un bărbat în vârstă de 44 de ani – aflat la volanul unei autoutilitare – și-a…
O amplă operațiune de tip „plan cod roșu” a fost desfășurată ieri după-masă, la nivelul județului Mehedinți, după ce un microbuz a plonjat în Dunăre….
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a emis plan roșu de intervenție, la nivelul județului Mehedinți, după ce un microbuz a căzut în Dunăre, în urma…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Nu vă ambalați încă, titlul mi-a venit urmărind activitatea aleșilor noștri, arădeni, adică, în săptămâna care a trecut. Deosebită din mai multe puncte de vedere....
Mergând sâmbăta noaptea, cu puțin înainte de miezul nopții, împreună cu fiica, venită acasă de Paști, spre biserica ortodoxă din Grădiște, am schimbat așa, ca...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina...
În cadrul ședinței din Parlament, deputatul PNL de Arad, Geanina Pistru, vicepreședinte a Comisiei pentru Administrație Publică și membră a Comisiei pentru Sănătate și Familie,...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
Producătorul italian de articole de lux Prada a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului Versace de la grupul american Capri...
Administrația Trump este pe cale să accepte un cadou deosebit de valoros din partea familiei regale din Qatar: un avion Boeing 747-8 luxos, estimat la...
Adresându-se de la balcon mulţimii strânse în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, Papa Leon al XIV-lea le-a cerut marilor puteri ale lumii să „nu...
Putin a declarat că discuțiile ar trebui să vizeze eliminarea cauzelor fundamentale ale conflictului și restabilirea unei păci durabile, nu doar o pauză temporară pentru...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Nu mai e mult până când TIFF.24 își scrie povestea fascinantă cu numărul 24. Nu mai e mult până când Cluj-Napoca va deveni un loc...
Filmul „Joy“ (r. David O. Russell), insiprat din viața unei femei de afaceri din America, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad. Filmul îi...
Nominalizat la 13 categorii, filmul „Anul Nou care n-a fost” a cucerit în total 9 statuete și a fost desemnat Cel mai bun lungmetraj la...
Prima ediție World Music Festival la Arad a început vineri seara, 9 mai (Ziua Europei), în Parcul Eminescu, cu două trupe de jazz din Ungaria,...
Aradul se pregătește să vibreze în ritmuri internaționale! De astăzi, 9 mai, începând cu ora 19:00, Parcul Mihai Eminescu găzduiește World Music Festival, un eveniment...
Pianistul și compozitorul arădean Teo Milea a fost selectat să cânte în semifinala competiției „Românii au Talent”, care va avea loc vineri seara, la postul...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Sigla serviciului de streaming Max, inițial HBO Max, seamănă acum mai mult cu logoul HBO. Compania Warner Bros. Discovery a lansat noua identitate vizuală pentru...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)