Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a murit pe patul de spital de la București





Aflat pe patul de spital ca urmare a infecției cu noul coronavirus, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a murit în noaptea de marți spre miercuri, anunță site-ul Patriarhiei.
Pimen a fost intubat în seara zilei de 1 mai, după ce starea sa de sănătate s-a înrăutățit.
Înaltul prelat a fost transferat de la Suceava la Bucureşti cu un elicoper pe 20 aprilie.
Arhiepiscopul a suferit complicaţii pulmonare, aflându-se sub diferite scheme de tratament la Institutul “Matei Balș”, fiindu-i administrată inclusiv plasmă hiperimună, prelevată de la pacienţi vindecaţi de COVID-19.
Pimen a stat timp de 29 de ani în fruntea arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Născut în localitatea buzoiană Greabănu, la 25 august 1929, el a devenit călugăr în 1951, sub numele Pimen.
A urmat studiile superioare la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, iar apoi s-a specializat la Universitatea din Koln.
De-a lungul timpului, Pimen a fost stareţ al Mănăstirii Putna, preot duhovnic la mănăstirea Văratec, preot la mănăstirea Durău, muzeograf la mănăstirea Putna şi stareţ la Mănăstirea Sfântul loan cel Nou de la Suceava.
În ianuarie 1991, a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi a urcat pe scaun la 3 martie 1991.
În anii ce au urmat, la fel ca alți înalți prelați ai BOR, Pimen a fost acuzat de colaborare cu fosta Securitate comunistă, sub numele conspirative „Sidorovici” și „Petru”.
Contestațiile făcute la Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție au fost respinse în mod irevocabil în 2012, astfel că Pimen a rămas cu verdictul de turnător.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)