Arestat preventiv pentru infracțiuni contra integrității sexuale săvârșite asupra unui minor
Un bărbat din județul Timiș a fost arestat preventiv, la Arad, sub acuzația că ar fi comis infracțiuni contra integrității sexuale, săvârșite asupra unui minor.
„La data de 13 februarie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la adresa unui bărbat din județul Timiș.
Din cercetări, a reieșit că, în perioada 29 decembrie 2024-29 ianuarie 2025, cel în cauză, în calitate de antrenor, ar fi trimis mai multe mesaje cu conținut explicit sexual, poze și fotografii, unei persoane minore, față de care ar fi avut un comportament cu conotații intime.
În urma perchezițiilor desfășurate împreună cu polițiștii criminaliști arădeni, au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.
În aceeași zi, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Urmare a solicitării de arestare preventivă, formulată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, la data de 14 februarie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a celui în cauză.
În cauză se continuă cercetările, pentru săvârșirea infracțiunilor de corupere sexuală a minorilor, agresiune sexuală asupra unui minor și viol.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă procesuală prevăzută de Codul de procedură penală, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă prezumția de nevinovăție”, transmite IPJ Arad.
Citește și:
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)